Primăria Sectorului 6 a inaugurat cel mai nou parc din București, în cartierul Militari, zona Lujerului, care se întinde, în prima sa fază de dezvoltare o suprafață de 4,5 hectare și care urmează să fie extins în alte două faze, până la finele anului 2024.

„Aici era o zonă industrială lăsată în paragină, dar printr-un parteneriat pe care-l avem cu CFR și cu Ministerul Transportului am putut intra în posesia acestui teren. Era un teren contaminat, dar am putut să-l transformăm în parc, într-un cartier Militari care este foarte aglomerat, este poluat și nu prea are spații verzi. Deocamdată a fost finalizată faza I, vom începe să lucrăm și la faza a II-a, dar când va fi gata și faza a III-a va fi cel mai lung parc din România, de 4 km”, a declarat Ciprian Ciucu, primarul Sectorului 6, la inaugurarea noului parc.

Potrivit lui, investiția în amenajarea acestui parc s-a ridicat la 13,5 milioane de lei.

(Sursa foto: Wall-Street.ro)

Potrivit Primăriei Sectorului 6, faza 1 a singurului parc liniar din București se întinde pe o suprafață de 45.000 mp, se află între Plaza Mall România și Cora Lujerului, și a fost gândită ca o zonă de promenadă.

Include pistă de biciclete pe o lungime de 1,1 km, două terenuri de baschet construite la standardele Federației Intrenaționale de Baschet, cu gradene pentru spectatori, cel mare mare skatepark din sector, fântână drydeck, dar și un loc de joacă generos, de aproape 2.000 mp, ce cuprinde echipamente pentru copiii între 1 și 14 ani.

(Sursa foto: Primăria Sectorului 6)

Acestea sunt amenajate pe trei grupe de vârstă: 1-5 ani, 3-8 ani, 4-14 ani. Aici întâlnim leagăne inclusiv pentru „mama și copilul”, trasee sportive, toate construite din lemn și funie. Întrega suprafață este prevăzută cu covor elastic din cauciuc.

(Sursa foto: Wall-Street.ro)

De asemenea, în Parcul Liniei vizitatorii se vor putea odihni în cele 18 fotolii tip puf și zece hamace, ce vor fi amplasate în diverse zone. Sunt 104 bănci, 53 de coșuri de gunoi, cinci cișmele cu apă potabilă.

Calea ferată a fost încadrată peisagistic și acoperită cu un deck de lemn, pe o suprafață de 1.850 mp. În Parcul Liniei, Faza 1, au fost plantați 1.807 arbori și arbuști, plus 3.022 de flori.

Luna viitoare încep lucrările la Faza 2 a Parcului Liniei

Lucrările la Faza 2, cuprinsă între Gara Cotroceni și Bd. Doina Cornea, vor începe luna viitoare și vor fi gata până la finele anului. Deja, întregul teren de 16.110 mp a fost curățat.

Vor fi amenjate: o pistă de biciclete cu o lungime de 585 metri, ce o va continua pe cea de la Faza 1, pistă de pumptrack, fântână drydeck, loc de joacă, zonă specială pentru activități sportive în aer liber: bare pentru tracțiuni, bare cu inele, scări de cățărare, perete de cățărare cu frânghie, obstacole în serie, box.

Tot aici vor fi amplasate: rastel de biciclete, pergole, hamace, dar și cinci foișoare smart, dotate cu wi-fi, unde se va putea lucra în aer liber.

Pe sub puntea de lemn din imagine se află vechea linie de cale ferată, care va fi conservată. (Sursa foto: Wall-Street.ro)

Pe o bucată de 5.000 mp, pe care am denumit-o Liniei 2 bis, vor fi amenajate doar alei încadrate de spațiu verde.

Lucrările la Faza 3, între Lujerului și Valea Cascadelor, vor începe anul viitor, dacă CFR rezolvă problemele de proprietate a unei linii ferate deținute de un privat. Primăria Sectorului 6 a finalizat studiul de fezabilitate și va scoate anul acesta la licitație procedura de proiectare și execuție. Faza 3 va fi cea mai lungă: 80.000 mp. Și va închide, practic, Parcul Liniei, care va deveni cel mai mare parc liniar din Europa.

Sursa foto: Wall-Street.ro

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Adrian Ungureanu
Venit în Capitală în 2007, ca orice copil de provincie cu tolba plină de vise, primul fiind acela de a deveni comentator sportiv - următorul Cristian Țopescu - Adrian a ales să-și înceapă cariera de jurnalist scriind în presă. Deși era abia în al doilea an la Facultatea de Jurnalism , Adrian și-a găsit un loc de muncă la ziarul ” Curierul Național ”. A realizat abia la interviul de angajare că nu mai există departament de sport la ziar, dar asta...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri