Activitatea la metroul bucureştean este blocată parţial şi sunt îndeplinite condiţiile declanşării conflictului colectiv de muncă, fapt ce poate conduce până la greva de avertisment şi chiar la greva generală, avertizează USLM, într-un comunicat

"Astăzi, la nivelul metroului bucureştean, situaţia este încordată, iar activitatea este blocată parţial. În primul rând din cauza faptului că de o bună perioadă de timp furnizorul de mentenanţă al trenurilor de metrou şi (ne)furnizorul trenurilor pentru magistrala V Drumul Taberei - Eroilor nu asigură trenuri suficiente pentru programul de circulaţie stabilit. De aici disconfortul creat călătorilor. Situaţia se poate agrava, în sensul că activitatea se poate bloca total, cauza fiind blocarea negocierilor colective de muncă", se spune în comunicat.

USLM atrage atenţia că, în acest moment, sunt îndeplinite condiţiile declanşării conflictului colectiv de muncă la nivel de Metrorex, fapt ce poate conduce, urmând toţi paşii legali, până la greva de avertisment şi chiar la greva generală.

"Salariaţii Metrorex solicită să le fie acordat respectul cuvenit pentru munca pe care o depun pentru a transporta zilnic peste 430.000 de călători, rapid, confortabil şi mai ales în siguranţă. De aceea, membrii USLM nu pot accepta ca, pentru munca depusă în condiţiile specifice metroului, o muncă având un caracter unic la nivel naţional, să le fie afectate drepturile ce li se cuvin pentru munca prestată şi mai ales menţinerea nivelului de trai, pentru faptul că îşi pierd sănătatea în subteranul Capitalei. Vom comunica presei şi prin intermediul acesteia călătorilor evoluţia situaţiei conflictuale apărută la Metrorex", se mai arată în documentul citat.

Sursa foto: Facebook / Metrorex

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri