25 Iunie 2023

HARTĂ - Unde va fi restricționat traficul din București cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la înființare a Rapidului



Traficul rutier va fi restricţionat, duminică, pe Calea Giuleşti în condiţiile în care Stadionul Rapid va găzdui un eveniment dedicat împlinirii a 100 de ani de la înfiinţarea Clubului Sportiv Rapid Bucureşti.

"Pentru buna desfăşurare a evenimentului, în data de 25 iunie, în intervalul orar 02,00 - 23,00, se va restricţiona traficul rutier pe Calea Giuleşti, segmentul de drum cuprins între Podul Grant şi Strada 9 Mai, cu devierea traficului pe arterele adiacente", informează Brigada Rutieră a Capitalei, conform Agerpres.ro.


Sursa: Politia Română

Ca rute alternative, se recomandă Calea Giuleşti - Strada 9 Mai - Calea Crângaşi; Calea Crângaşi - Strada Ceahlăul - Strada George Vâlsan - Calea Giuleşti.

Brigada Rutieră va dispune măsuri de fluidizare a traficului şi de prevenire a accidentelor de circulaţie. Totodată, solicită conducătorilor de autovehicule să circule cu prudenţă, să păstreze o distanţă suficientă pentru a putea frâna în condiţii de siguranţă, să nu oprească ori să staţioneze decât în locurile special amenajate şi să respecte semnalele şi indicaţiile poliţiştilor rutieri.

Harta cu restricţiile de trafic şi rutele ocolitoare poate fi consultată pe site-ul Brigăzii Rutiere a Capitalei - https://bpr.politiaromana.ro/.



Citeste si