18 August 2023

Cu poliția în tramvaiele din Capitală, pentru a-i amenda pe cei care fac mizerie



Viceprimarul Stelian Bujduveanu anunţă că agenţii Poliţiei Locale vor fi prezenţi zilnic în tramvaiele de pe linia 32 şi că urmează amenzi pentru călătorii care nu se comportă civilizat şi nu păstrează curăţenia, relatează Agerpres.

"STB nu poate menţine curăţenia din tramvaie dacă unii pasageri mănâncă seminţe, ascultă manele cu volumul la maxim şi vandalizează staţiile cu graffiti sau alte mâzgălituri. Şi eu mai ascult manele, la petreceri, dar nu în tramvai. Agenţii Poliţiei Locale vor fi prezenţi zilnic în tramvaiele de pe linia lui 32: urmează amenzi pentru călătorii care nu se comportă civilizat şi nu păstrează curăţenia", a scris viceprimarul Capitalei, pe pagina sa de Facebook.

Potrivit acestuia, autoritățile au primit multe reclamaţii şi mesaje referitoare la călători care mănâncă seminţe sau îşi taie unghiile în mijloacele de transport public.

"Transportul public din Bucureşti poate fi modern şi curat doar dacă fiecare călător se comportă civilizat în timpul călătoriei", subliniază viceprimarul.

Stelian Bujduveanu îi îndeamnă pe cetăţenii care sesizează nereguli să sune la 021 9752 - Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti.



Citeste si