28 August 2023

Explozie la o pizzerie din Paşcani, județul Iași. În interior se aflau două butelii de GPL



O explozie urmată de incendiu a avut loc luni dimineaţa la brutăria/pizzeria Karin din municipiul Paşcani, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Iaşi.

Potrivit sursei citate, în interior se aflau două butelii de GPL, cu capacitatea de 60-70 de litri fiecare.

Echipajele care au ajuns la locul intervenţiei au găsit în interior doar proprietarul, care era conştient. Acesta a suferit arsuri la o mână şi la nivelul feţei.

Au intervenit patru autospeciale de intervenţie şi stingere, o autospecială transport victime multiple, două echipaje de prim ajutor calificat, două ambulanţe de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Iaşi.

Incendiul a fost lichidat. S-a acţionat pentru răcirea buteliilor. În apropiere, la 6-7 metri distanţă, se află un bloc de locuinţe. S-a acţionat pentru evacuarea locatarilor din bloc. La finalizarea intervenţiei au fost verificate toate spaţiile, iar locatarii s-au întors în locuinţe.



Citeste si