16 Noiembrie 2023

Negoiță, la protest împotriva lui Nicușor Dan, privind Parcul IOR: Ne şi dor ochii de la atâta praf în ochi



Aproximativ 200 de persoane au participat la un miting în faţa Primăriei Capitalei, solicitând demersuri pentru recuperarea celor 12 hectare retrocedate din Parcul IOR, relatează Agerpres.

La protest au fost prezenţi primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, secretarul general adjunct al Guvernului, Adrian Ţuţuianu, viceprimarul Sectorului 3, Elena Petrescu, consilieri generali sau locali ai PSD.

Protestatarii au scandat "Vrem parcul înapoi" şi au afişat pancarte cu mesajele: "Nicuşor susţine mafia retrocedărilor", "Nicuşor tace pentru un plicuşor", "Nicuşor, lasă plicuşorul de la madam Cocor", "Nicuşor a amanetat Parcul IOR", "PMB, 2022: IOR n-a fost parc. Ruşine să vă fie!".

Unii participanţi la protest i-au reproşat primarului general, Nicuşor Dan, "lipsa de implicare" şi faptul că nu discută cu primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, pentru o abordare comună în vederea recuperării Parcului IOR. Alţii s-au declarat nemulţumiţi de mai multe aspecte legate de activitatea actualei administraţii, inclusiv faptul că a fost înjumătăţită indemnizaţia pentru persoane cu dizabilităţi sau că nu au fost continuate proiectele fostei administraţii.

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, a declarat că protestul este menit să îl sensibilizeze pe Nicuşor Dan să acţioneze în instanţă în vederea anulării deciziei de retrocedare a celor 12 hectare în Parcul IOR.

Negoiţă a subliniat că acesta este primul protest la care participă, dezamăgit fiind de faptul că edilul general a promis în urmă cu opt luni că face demersuri, dar a amânat acest lucru. El a subliniat că Primăria Sectorului 3 a făcut "toate demersurile necesare" şi s-a "luptat cu toată lumea, inclusiv cu Primăria Generală", pentru recuperarea Parcului IOR.

"A promis acum vreo şapte - opt luni (un termen de - n. r.) şase săptămâni. I-am adus şi un calendar, o să îi dăm şi un ceas, să vadă că e noiembrie. Au trecut de atunci opt luni şi nu se vede să facă ceva. Doamne-ajută că a dat acea amendă, dar nu rezolvă problema. Ne şi dor ochii de atâta praf în ochi. Haideţi să facem chestiuni concrete. Instituţia care - o spune instanţa - care poate să facă acest demers în instanţă este fix Primăria Generală, iar noi suntem aici pentru că vrem să îl sensibilizăm pe primarul general să renunţe la prietenia cu cei care fac parte din acea gaşcă, care ne-au furat, ne-au luat ilegal parcul şi să pornească demersul în instanţă pentru recuperarea lui", a susţinut Negoiţă.

El a reamintit că instanţa nu a admis Primăria Sectorului 3 ca parte în procesul pentru recuperarea Parcului IOR. Totodată, în timpul fostei administraţii, Primăria Capitalei a făcut recurs după ce instanţa a declarat nulitatea absolută asupra retrocedării. Negoiţă a făcut apel la primarul general să colaboreze cu primăria de sector pentru recuperarea terenului.

"Procesul, când s-a judecat pe fond, noi am câştigat. Instanţa a declarat nulitatea absolută asupra retrocedării, după care fix primăria pe care o reprezintă a făcut recurs şi a cerut ca instanţa să constate lipsa calităţii. (...) Eu am urmărit intervenţia, într-o emisiune, a primarului general, Nicuşor Dan, care vorbea despre faptul că Parcul IOR era parc atunci când a fost retrocedat. O spunea explicit. Dacă ne uităm pe lege, parcurile sunt exceptate de la retrocedare. Parcurile nu pot fi retrocedate. În consecinţă, dacă a fost parc şi a fost făcută în mod ilegal (retrocedarea - n.r.) varianta corectă este ca primarul general să facă acel demers de recuperare a terenului prin instanţă", a spus el.

Secretarul general adjunct al Guvernului, Adrian Ţuţuianu, a reamintit că, în anul 2005, fostul edil general Adrian Videanu a dat două dispoziţii care prevăd retrocedarea a 12 hectare din Parcul IOR, deşi legea interzice retrocedarea terenurilor din parcuri. Ţuţuianu a menţionat că 4.800 de persoane au semnat, în ultimele trei zile, o sesizare depusă la PMB, prin care se cere primăriei să facă demersuri pentru recuperarea parcului.

"Singurul primar care a făcut un demers de recuperare a acestui parc este Robert Negoiţă, în 2013. Litigiile s-au derulat din 2013 până în 2022. Concluzia instanţei este următoarea: Primăria Sectorului 3 nu are calitate procesuală activă, pentru că terenul se află în domeniul public al Municipiului Bucureşti. Ca urmare, instanţa ne-a sugerat aproape expres: PMB este cea îndreptăţită să introducă o cerere în anulare. Este o nulitate absolută, poate fi introdusă oricând. Legat de mecanismul pe care îl are de parcurs Nicuşor Dan sunt două aspecte: fie achiesează la cererea făcută de prefect şi atunci instanţa va lua act de achiesare şi va putea pronunţa o hotărâre, fie introduce dânsul o cerere în constatarea nulităţii absolute", a spus el.



Citeste si