4 Februarie 2024

O femeie care venea din Turcia a fost prinsă la aeroport cu 19 kg de bijuterii în bagaj



Poliţiştii de frontieră din Aeroportul "Henri Coandă" au întocmit lucrare penală pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, după ce au depistat ascunse în bagajul de mână al unei femei care venea din Turcia aproximativ 19 kg bijuterii din metal alb, presupus a fi argint, pe care aceasta încerca să le introducă ilegal în ţară, a informat, duminică, IGPF.

"În data de 03.02.2024, în jurul orei 11,00, la Punctul de Trecere a Frontierei Aeroportul Internaţional 'Henri Coandă', s-a prezentat pentru a intra în ţară, din direcţia Istanbul, o femeie, cetăţean român, în vârstă de 51 de ani. După ce a efectuat formalităţile de frontieră, persoana în cauză s-a deplasat spre ieşire, pe culoarul verde, destinat persoanelor care nu au nimic de declarat autorităţilor vamal", se precizează într-un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, conform Agerpres.ro.

Conform comunicatului, poliţiştii de frontieră, împreună cu lucrătorii vamali, acţionând în baza analizei de risc, au efectuat un control amănunţit asupra bagajelor femeii, descoperind doi saci de dimensiuni mici ce conţineau o cantitate mare de bijuterii din metal alb presupus a fi argint - ceasuri, inele, cercei, coliere, brăţări, broşe.

Bunurile, cu o greutate brută de 19 kg, au fost preluate de către autorităţile vamale pentru a fi trimise spre expertizare, iar în cauză a fost întocmită lucrare penală pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, a transmis IGPF.



Citeste si