20 Aprilie 2024

IGPR: Aproape 29.000 de cazuri de violență domestică în primele 3 luni



Poliţiştii au intervenit, în perioada ianuarie - martie, în 28.838 de cazuri de violenţă domestică şi au emis 2.945 de ordine de protecţie provizorii, numărul faptelor penale în acest domeniu fiind mai mare cu 2,4% faţă de anul trecut, anunţă sâmbătă Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).

Dintre ordinele de protecţie provizorii emise în primele trei luni ale anului, 1.178 au fost transformate în ordine de protecţie de instanţele de judecată, conform Agerpres.ro.

Totodată, 14.479 dintre cazurile de violenţă domestică în care poliţiştii au intervenit au fost în mediul urban şi 14.359 în mediul rural.

La nivel naţional, în primele trei luni ale anului, numărul faptelor penale în domeniul violenţei domestice a crescut cu 2,4%, faţă de aceeaşi perioadă a anului 2023, de la 13.307 la 13.628 de fapte. Dintre acestea, 7.518 infracţiuni au fost comise în mediul urban, 6.106 în mediul rural, respectiv 11.127 la domiciliu şi 2.501 în spaţiul public.

Au fost înregistrate creşteri la numărul cazurilor de loviri sau alte violenţe, de la 8.005 la 8.105 fapte, şi de ameninţare, de la 1.551 la 1.729 de fapte.

Cea mai mare pondere în cadrul acestor infracţiuni o au faptele de "lovire sau alte violenţe" - 59,5 %, respectiv 8.105 fapte şi cele de "ameninţare" - 12,7%, respectiv 1.729 de fapte, împreună reprezentând 72,2% din total.

De asemenea, în primele trei luni ale anului, s-a înregistrat şi o creştere a numărului autorilor care comit astfel de fapte la 13.867, precum şi a victimelor acestora - 14.410.

Din totalul victimelor infracţiunilor de violenţă domestică, 2.507 sunt bărbaţi, 9.641 sunt femei, iar 2.262 sunt minori.

"Un număr mai mare de infracţiuni din sfera celor de violenţă domestică arată amploarea fenomenului şi necesitatea de a interveni cu toate mijloacele legale pentru diminuarea lui. În acelaşi timp, indică faptul că victimele violenţei domestice au din ce în ce mai mare încredere să sesizeze Poliţia Română", menţionează sursa citată.

IGPR mai precizează că, în aceeaşi perioadă, au fost sesizate 191 de infracţiuni de nerespectare a ordinului de protecţie provizoriu.

"În primele 3 luni ale anului 2024, la nivelul D.G.P.M.B. şi al inspectoratelor de poliţie judeţene Bacău, Braşov, Cluj, Călăraşi, Caraş - Severin, Constanţa, Covasna, Galaţi, Giurgiu, Harghita, Ilfov, Iaşi, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Prahova, Sibiu, Sălaj, Satu Mare, Teleorman, Vâlcea, Vrancea şi Vaslui, unităţi care au intrat în etapa I-a, respectiv etapa a II-a a Proiectului pentru implementarea S.I.M.E., au fost emise 3.100 de instrumente de protecţie pentru victimele violenţei domestice, dintre care 1.665 de ordine de protecţie provizorii şi 1.435 de ordine de protecţie (emise de instanţele judecătoreşti)", arată sursa citată.

În 341 de situaţii, a fost pusă în aplicare măsura "obligarea agresorului de a purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere", reprezentând aproximativ 11% din totalul ordinelor de protecţie provizorii emise şi ordinelor de protecţie emise de instanţele judecătoreşti.

Poliţiştii emit ordine de protecţie provizorii în exercitarea atribuţiilor de serviciu, când constată că există un risc iminent ca viaţa, integritatea fizică ori libertatea unei persoane să fie puse în pericol printr-un act de violenţă domestică, în scopul diminuării acestui risc, mai precizează IGPR.



Citeste si