Anul 2016 a fost unul dinamic pentru centrele comerciale, iar multi retaileri au inceput sa se intereseze de oportunitatile pietei aflata in crestere. Cu zece noi centre comerciale la nivel national si o crestere de 10% fata de 2015, retailul romanesc a cunoscut o dezvoltare importanta anul acesta. Totusi, prin prisma avantului comertului online, este vizibil si un trend — sensibil, inca — de migrare din offline catre ecommerce, atat de catre retaileri, cat si din partea consumatorilor, arata un studiu MKOR.

Trenduri in retail, 2016-2017

Romania a devenit in ultimii ani una dintre cele mai tentante piete pentru dezvoltatorii de noi centre comerciale dat fiind ca romanii cheltuie, in medie, la fiecare vizita in mall mai mult decat cehii, ungurii, polonezii si chiar decat suedezii. Astfel, intr-o vizita obisnuita la mall, romanii lasa in medie, 35 de euro, din care 10 euro pe mancare si bautura.

Conform Eurostat, in 2015, Romania a inregistrat una dintre cele mai mari cresteri in volumele de vanzari in retail, alaturi de Bulgaria si Tarile Baltice. Cresterile sunt validate si de ultimele cifre publicate de aceeasi institutie in luna septembrie, Romania prezentand o crestere anuala de 9,7%. Aceste cresteri confirma pariul deschiderii unor noi mall-uri in tara in 2016-2017, in total aproape 400.000 mp, conform analizei wall-street.ro de la inceputul anului.

Conform unui studiu CBRE Research, pana la sfarsitul anului 2016, Romania va avea o suprafata totala de aproximativ 3,4 milioane de metri patrati in retailul modern (centre comerciale, galerii comerciale si singurul outlet din Romania), dintre care 60% sunt detinuti de Transilvania si Capitala. In medie, in tara exista 125 de metri patrati de mall pentru fiecare 1.000 de locuitori, iar in Bucuresti 532 mp / 1.000 locuitori.

Alti aproximativ 300.000 mp de suprafete comerciale modern se asteapta a se adauga pana la sfarsitul anului 2018, proiectele planificate fiind prevazute pentru Bucuresti, Brasov si Timisoara. De asemenea, investitii majore in retail sunt asteptate si in Piatra Neamt si Satu Mare.

Acelasi studiu CBRE arata ca pretul mediu de inchiriere a spatiilor comerciale in mall-urile din tara, excluzand Bucurestiul, este de 40 euro / mp / luna. In Capitala, costul mediu al inchirierii unui metru patrat de spatiu in mall ajunge la 60 de euro, cu 50% mai mare decat media tarii. In cazul spatiilor stradale costurile cu chiria sunt cu aproximativ 10 euro mai mici decat cele din malluri.

Principalii jucatori pe piata de retail din Romania

NEPI (New Europe Property Investment) este principalul jucator de pe piata din Romania, compania detinand 60% dintre centrele comerciale finalizate in 2015 si 50% dintre cele din 2016. Anul acesta, NEPI a deschis chiar pe 1 Decembrie Shopping City Piatra-Neamt (28.000 mp). In decursul anului, fondul de investitii sud-african a mai deschis Shopping City Timisoara (40.500 mp), a achizitionat Shopping City Sibiu pentru suma de 100 milioane de Euro si a extins City Park Constanta (19.500 mp).

AFI Europe – opereaza in Romania din 2005, fiind dezvoltatorul AFI Palace Cotroceni, cel mai mare mall din Romania, cu o suprafata de 82.000 mp, peste 300 de magazine si 50.000 de vizitatori pe zi. Din 2013 a deschis AFI Palace Ploiesti, cu o suprafata de 33.000 mp. Pe lista proiectelor viitoare ale AFI Europe se afla dezvoltarea unui nou mall in centrul Brasovului, cu o suprafata de 45.000 mp, dar si un retail park de 30.000 mp in Arad.

Iulius Group, companie detinuta de catre omul de afaceri Iulian Dascalu, este unul dintre cei mai mari dezvoltatori de proiecte comerciale din Romania. Compania are in portofoliu patru mall-uri sub brandul IULIUS in Iasi, Timisoara, Cluj-Napoca si Suceava, care atrag anual peste 55 milioane de vizitatori. Iulius Mall Timisoara este cel mai mare mall din afara Bucurestiului, cu o suprafata inchiriabila de aproximativ aproximativ 70.000 mp si peste 330 de magazine.

Baneasa Developments – firma omului de afaceri Gabriel Popoviciu este dezvoltatorul Zonei Comerciale Baneasa (ce include Baneasa Shopping City ) si a Shopping City Oradea. Afacerile Baneasa Developments s-au ridicat la circa 48,1 milioane euro in 2015. Proiectul Baneasa Shopping City, se clasa in 2015 pe primul loc in topul mall-urilor cu cele mai mari afaceri din tara.

Anchor Group – detine 2 centre comerciale in Bucuresti: Bucuresti Mall, primul centru commercial modern deschis in Romania, cu o suprafata de 37.444 mp si Plaza Romania cu o suprafata de 46.880 mp.

Piata de retail in Bucuresti

O treime din spatiile centrelor comerciale din tara se afla in Capitala, unde se afla deja 33 de centre comerciale, cu o suprafata totala inchiriabila de peste 1 milion mp. Aceasta inseamna un total de 592 mp la 1.000 de locuitori.

Pentru Bucuresti, 2016 a insemnat deschiderea a doua noi mall-uri, Veranda si Park Lake, insumand circa 100.000 mp.

Centre comerciale existente

  1. Unirea Shopping Centre
  2. Carrefour Orhideea
  3. Plaza Romania
  4. Cora Lujerului
  5. Jolie Ville
  6. Carrefour Militari
  7. Carrefour Colentina
  8. Feeria Shopping Centre
  9. Cora Pantelimon
  10. Bucuresti Mall
  11. Militari Shopping
  12. Auchan Titan&Iris Shopping Centre
  13. Baneasa Shopping City
  14. Vitantis Retail Park
  15. Liberty Centre
  16. Fashion House Outlet Centre & West Park
  17. Grand Arena
  18. Sun Plaza
  19. Cocor
  20. Arcade Pallady
  21. Colloseum Phase I
  22. AFI Palace Cotroceni
  23. InterCora Mihai Bravu
  24. Cora Rahova
  25. Auchan City Crangasi
  26. Promenada
  27. Vulcan Value Centre
  28. Auchan Drumul Taberei
  29. Mega Mall
  30. Pipera Plaza

Centre comerciale deschise sau extinse in sem II 2016

  1. Parklake
  2. Veranda Shop & Stay
  3. Extensie Promenada

Cu toate acestea, expertii considera ca in Capitala mai este inca loc pentru dezvoltarea a cel putin patru mall-uri de mari dimensiuni. De altfel, mall-urile bucurestene au realizat in anul 2015 venituri cumulate de circa 680 de milioane de lei (154,5 milioane de euro), nivelul fiind in usoara crestere fata de cel inregistrat in anul anterior.

O parte din banii incasati de retaileri ajung sub forma de chirii la proprietarii centrelor comerciale. Acestia au rulat in 2015 peste 437 mil. euro, cu 8,7% peste veniturile din 2014, in contextul inaugurarii a inca doua proiecte.

Piata de fashion retail

Conform unei analize publicate de CBRE Research, cifrele de afaceri ale marilor retaileri de fashion au crescut cu o medie de 12% in 2015 fata de 2014, ceea ce reprezinta una dintre cele mai spectaculoase cresteri din regiune.

Citeste si:

    Acest fapt a incurajat intrarea pe piata in 2016 a unor noi branduri, printre care: COS, Chanel Beauty, Tezenis, Boggi, Pupa Milano, Kahve Dunyasi, Takumi, Motiko, Caffe Ritazza, LA Woman, Forever 21, Cerruti 1881, etc.

    Mall-uri vs. ecommerce

    Ceea ce este de remarcat la Romania, fata de tarile din Vestul Europei, se observa o dezvoltare a magazinelor fizice, fata de comertul electronic. Desi ecommerce-ul este in crestere, exista inca o preferinta clara a consumatorilor fata de magazinele fizice. Acest lucru reiese si din studiul de piata efectuat de MKOR Consulting in luna noiembrie 2016 in principalele malluri din Bucuresti: 96% din totalul respondentilor, clienti ai mallurilor bucurestene, au spus ca prefera sa vina in mall pentru a-si cumpara articolele vestimentare, iar 20% dintre acestia obisnuiesc sa cumpere haine si in mediul online.

    Tinand cont de faptul ca vanzarile in retail au crescut, iar comertul electronic nu reprezinta nici 3% din retailul total, orientarea romanilor catre magazinele de imbracaminte, incaltaminte si accesorii amplasate in centrele comerciale este justificata. Clientii marilor lanturi de fast-fashion precum Zara sau H&M cumpara atat din online, cat si din offline, unul dintre motivele mentionate de respondenti fiind ca anumite produse le pot gasi numai intr-unul din cele doua tipuri de magazin.

    Conform aceluiasi studiu MKOR Consulting, Internetul este utilizat de 25% dintre cei care cumpara articole vestimentare din mall si simt nevoia sa afle mai multe informatii. 11% se informeaza online inca de acasa, inainte de a ajunge in magazine, unde pot vedea si proba produsele alese online, iar 14% acceseaza Internetul chiar in momentul in care se afla la raft, inainte de a decide ce vor cumpara.

    Abonează-te pe

    Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

    Despre autor
    Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

    Te-ar putea interesa și:



    Mai multe articole din secțiunea Special »



    Setari Cookie-uri