Daca retelele sociale reprezentau la inceput doar comunitati formate din mai multe grupuri ai caror membrii se cunosteau intre ei, comunicarea este astazi singurul element care conteaza. “Tocmai am facut baie! Urmeaza sa plec in oras” sau “Un tip se uita la mine in metrou” nu sunt mesaje transmise prietenilor din cadrul retelei sociale ci tuturor membrilor acelei retele. Practic necunoscutilor. Iar aceast nou model de retea sociala pare sa fie noua moda.
Twitter este materializarea perfecta a noului curent. Comunitatea functioneaza pe baza mesajelor text trimise de catre utilizatorii serviciului. Desi pot limita trimiterea si receptionarea mesajelor doar la un grup anume (cel al prietenilor sau macar al cunostiintelor spre exemplu), foarte multi utilizatori se afiliaza unui grup dupa niciun criteriu anume, curiozitatea reprezentand ispita care ii atrage in sistem
Fondat in urma cu un an, Twitter a devenit cunoscut indeajuns de repede incat sa atraga atentia mass-media. Punctul culminant a fost reprezentat de inscrierea in serviciu a fostului senator american John Edwards, care isi informa simpatizantii despre evenimentele petrecute in zilele sale de campanie. Astazi, exista chiar utilizatori care au devenit dependenti la propriu de Twitter si de mesajele trimise de catre necunoscuti.
Un succes bazat pe voyeurism spune John Poisson citat de International Herald Tribune. “Exhibitionismul va exista atat timp cat va exista si voyeurismul” continua acesta. John Poisson este directorul executiv al companiei Tiny Pictures din San Francisco, al carei serviciu Radar merge pe un model total opus fata de cel al Twitter, un model in care intimitatea utilizatorului este sfanta.

Pe acelasi segment merge si Kyte, principalul avantaj fiind acela ca permite si incarcarea fisierelor video. In functie de conexiunea la Internet, exista chiar posibilitatea vizioinarii actiunilor intreprinse de un utilizator, care alege sa isi faca viata publica tuturor celorlalti membrii ai retelei sociale. Iar numarul acestora nu este deloc mic. Un alt avantaj al Kyte este posibilitatea intemeierii unui canal propriu, unde utilizatorul poate incarca fisiere video, putand rezulta in principiu chiar si un post tv online.
Alte servicii de tipul retelelor sociale au mizat pe pozitionarea geografica. Astfel, compania franceza Mobiluck ofera posibilitatea realizarii unui anunt pe telefonul mobil in cazul in care unul din prietenii tai este in apropiere. Practic, daca unul din contactele din grupul tau este intr-o zona apropiata, telefonul incepe sa vibreze, oferind si informatii despre locul unde se afla persoana respectiva.
Aceste servicii nu sunt in acest moment o mina de aur. Deocamdata, deoarece principalul scop nu este monetizarea audientei ci multiplicarea acesteia. In momentul in care numarul de utilizatori va fi suficient de mare, companiile vor avea nenumarate posibilitati de a obtine profit: perceperea unor abonamente sau publicitatea pe telefonul mobil reprezinta cele mai indemana variante.
Acum nu trebuie decat sa treaca lunile mai repede. Si o data cu ele , numarul utilizatorilor serviciilor de retele sociale va deveni tot mai mare.
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și: