Nemultumiti de “gri-ul tern" al gadget-urilor ce ii inconjoara si impulsionati de succesul companiilor similare din SUA, trei tineri au decis sa puna baza unei firme care personalizeaza prin diferite skin-uri terminale mobile. Investitia in Tattooit.ro se ridica la circa 30.000 euro. Vezi cum vor tinerii sa cucereasca o piata inca incipienta si ce venituri asteapta.
Cei trei managing partners, toti cu varste sub 25 de ani, sunt Vlad Ermurache, Ion Bulgar si Simona Mirea. Ermurache mai detine o agentie de productie publicitara, Ion Bulgar un site cu apartamente de lux si Simona Mirea are experienta de PR, lucrand la Milk Events, Athanasios Fragkos, Agentia de Vise si sales & marketing manager la Iristel.ca.

Ideea proiectului i-a venit lui Vlad Ermurache, in urma experientei la firma de productie publicitara, ajungand sa cunoasca toate detaliile de productie a skin-urilor – materiale folosite, masina de printat etc.

“El a simtit nevoia de a colora device-urile gri din jurul sau. Incurajam creativitatea si exprimarea libera. Suntem singurul magazin online din Romania cu o gama de peste 200 de modele (skin-uri) si 1.000 de device-uri, avand si o sectiune unde pozele proprii pot fi incarcate pentru a fi transpuse in skin-uri”, spune pentru wall-street.ro Simona Mirea.

Cei trei au vazut in business un potential ridicat, dupa ce au observat acest trend de personalizare in ascensiune peste tot in lume, site-uri precum Skinit.com sau Gelaskins.com fiind in crestere.

“In tarile mai sus mentionate, skinurile sunt un produs de consum si suntem constienti ca va dura ceva vreme pana ce acelasi lucru se va intampla si in Romania. Piata de skinuri o deschidem noi, pana acum existand doar cateva alternative de stickere. Skinurile se diferentiaza de stickere prin materialul folosit in sensul ca odata lipit, acesta poate fi dat jos f usor si repozitionat fara urme de adeziv sau bule de aer. Asadar dificultatile sunt reprezentate de lipsa unui buget de campanie de marketing pentru mase, insa vom convinge piata incet incet prin mai multe campanii mai mici”, spune Mirea (foto).



Skin-urile sunt produse la comanda clientilor, in functie de dispozitivul si modelul ales de client. Materialele de productie sunt marca 3M iar modelele grafice sunt stocuri cumparate, creatii proprii ale echipei de Art si colaborari cu diversi artisti. Cu preturi de cateva zeci de lei, in functie de dispozitivul ales, cei trei se asteapta la incasari de circa 15.000 euro in primul an de functionare, dupa ce investitia initiala s-a ridicat la aproximativ 30.000 euro. Tinta de vanzari se ridica la 50.000 unitati in 24 de luni.

Cei trei sustin ca pe piata locala nu exista in prezent concurenta. “Sunt cateva firme de productie publicitare care fac postere pentru pereti si cativa copii care fac stickere pentru laptop, dar cam atat”.

“Acest segment de piata abia se deschide. Poate abia atunci cand toata lumea va avea skin-uri pe telefoanele care, altfel, ar arata toate la fel, si toate laptop-urile ar fi personalizate am putea vorbi de o saturare a pietei”, subliniaza Simona Mirea.

Skin-urile se trimit prin curierat rapid intr-un kit care contine respectivul skin si instructiunile de utilizare.

In prima luna de la lansare, fara a-si face reclama, firma a inregistrat circa 50 de comenzi.

“Numarul de comenzi a fost influentat de faptul ca pana acum am lucrat la crearea unui system cat mai bun pentru client si abia de acum vom incepe campaniile de marketing. Stategiile de marketing includ colaborari cu dealeri de telefonie mobile (am fost deja contactati de unul dintre cei mai mari si acum suntem in negocieri cu ei), campanie de print outdoor in vara 2011, campanie online (concursuri bloguri, reviste, forumuri, facebook, google ads etc), campanie radio in septembrie”, spune Mirea.

Ca sfat pentru cei ce ar fi interesati sa intre pe aceasta piata, ea spune ca antreprenorii nu trebuie sa renunte in niciun fel la calitatea materialelor sau la estetica design-urilor si sa gaseasca cel mai bun raport calitate-pret.

E randul tau: Cum ti se pare business-ul? Considerati ca va avea succes? Comenteaza mai jos.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Alex Goaga
Alex Goaga scrie despre antreprenoriat, new media si IT&C de peste sase ani, visand (in timpul liber!) la viitoarele holograme portabile “tip Star Wars”. Pasionat de citit (benzi desenate printre altele) .

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Start Up »



Setari Cookie-uri