Prima editie EY Entrepreneur Of The Year Romania a atras in competitie 40 de antreprenori care dezvolta business-uri cu o cifra de afaceri cumulata de peste 1 miliard de euro si care asigura locuri de munca pentru 16.000 de angajati.

12 dintre acestia au fost selectati in finala, iar Mircea Tudor - fondatorul MB Telecom, a fost desemnat marele castigator al competitiei EY Entrepreneur Of The Year Romania 2014. El va concura din partea Romaniei pentru titlul World Entrepreneur Of The Year, in 2015, la Monte Carlo.

Juratii - Iulian Stanciu – Director General eMag si presedinte al juriului, Stefania Eugenia Popp – Director Executiv Junior Achievement Romania, Mihai Marcu – Presedinte Medlife, Cornel Marian – Managing Partner Oresa Ventures si Omer Tetik – Director General al Bancii Transilvania, ei insisi antreprenori si profesionisti dedicati antreprenoriatului, marturisesc ca selectarea celor mai bune aplicatii a fost un proces complex, insa foarte incurajator din perspectiva nivelului de dezvoltare atins de mediul antreprenorial romanesc.

Pentru selectarea castigatorilor competitiei in Romania, juriul a examinat fiecare aplicatie pe baza a sase criterii: spiritul antreprenorial, performanta financiara, directia strategica, impactul asupra comunitatii, capacitatea de inovare si integritatea personala.

Din 2014, competitia EY Entrepreneur Of The Year, singura competitie antreprenoriala care se organizeaza la nivel global, are loc si in Romania. EY Entrepreneur of The Year se organizeaza in 145 de orase din 60 de tari de aproape 30 de ani si premiaza antreprenorii pentru viziunea si directia strategica cu care isi cresc afacerile, pentru puterea de a inova, integritatea personala si, nu in ultimul rand, pentru impactul pozitiv asupra comunitatii.

Competitia Entrepreneur Of The Year s-a lansat in Romania pe 14 mai 2014. Lansarea a fost urmata de etapa colectarii de aplicatii, ce s-a incheiat pe 1 august 2014, etapa interviurilor la sediul antreprenorilor, desfasurata intre 4 august – 15 septembrie 2014 si doua runde de jurizare, ce s-au desfasurat pe 9 si 23 octombrie 2014. Marii castigatori al competitiei nationale EY Entrepreneur Of The Year a fost desemnat pe 12 noiembrie 2014 in cadrul unui eveniment de gala, in prezenta comunitatii de business romanesti.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Alex Goaga
Alex Goaga scrie despre antreprenoriat, new media si IT&C de peste sase ani, visand (in timpul liber!) la viitoarele holograme portabile “tip Star Wars”. Pasionat de citit (benzi desenate printre altele) .

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Start Up »



Setari Cookie-uri