Cand a pornit atelierul sezatoare "Mandra Chic" Alina Zara (38 de ani) nu avea nicio intentie de business. Facea tricouri "chic" impreuna cu mama ei pe o veche masina de cusut. Insa, succesul pe care l-a avut au determinat-o sa transforme pasiunea ei intr-o mica afacere sociala...mai exact ajuta femeile fara loc de munca din satul Mandra din Tara Fagarasului sa isi mareasca veniturile din realizarea de perne, tricouri sau sorturi de bucatarie.

Produsele Mandra Chic constau in tricouri, perne, sorturi si saculeti de bucatarie, care sunt create prin aplicarea de panze vechi sau nou create si texte brodate din cultura populara veche sau contemporana.

“Povestea Mandra Chic a pornit ca un atelier sezatoare, fara intentie de business. S-a dezvoltat in timp si a crescut firesc, pas cu pas, piramidal si randuit cu rost. S-a transformat in business la cererea multor oameni care doreau sa cumpere ceea ce noi produceam pentru a nu lasa anumite traditii si mestesuguri sa moara”, spune Alina Zara (foto).

Colaborarea cu ROD i-a facut sa lucreze organizat

Totul a pornit de la faptul ca in 2009 a realizat cateva tricouri pentru un eveniment, care au intrat in atentia celor de la Carturesti, fondatorii platformei de design romanesc ROD (Romanian Design). Ei le-au propus sa colaboreze si astfel au inceput sa lucreze organizat si asumat.

„Sa cream etichete, ambalaje, o intreprindere sociala. Sa aparem in reviste si la emisiuni TV. Totul se desfasura si se desfasoara in satul Mandra din Tara Fagarasului”, spune Zara.

Cand a inceput nu avea nicio experienta de business. „Nici acum nu excelez, am insa drag de traditii si o bunica artist popular in neam, cre ne-a inspirat si transmis mestesugul. In schimb, eram un om bun de PR si astfel am pornit la drum aceasta poveste care a existat intr-o forma avansata dintotdeauna. Trebuia doar putin slefuita si scoasa la lumina”, adauga fondatoarea Mandra Chic.

Investitie initiala de 1.000 de euro

Investitia a fost mica, de aproximativ 1.000 de euro, iar banii au provenit din economiile Alinei Zara dintr-un job paralel de om de PR pentru cateva branduri si agentii din Bucuresti. Investitia a fost amortizata, iar in prezent intreprinderea are profit.

“Am lucrat impreuna cu mama, acasa, pe masina noastra veche de cusut. Am crescut exponential, fara investitii riscante. Am facut in familie tot ce trebuia facut. De la creatie, la productie, livrare, promovare”, spune Alina Zara.

Anul trecut antreprenoarea a participat la Idei din Tara lui Andrei, program care finanteaza businessuri sociale, in urma caruia a obtinut 15.000 de euro.

„Proiectul ne-a inspirat incredere, a fost flexibil si au inteles perfect ce facem noi la Mandra. Am reusit sa cumparam o masina de brodat automata pentru texte, avand in vedere faptul ca textele au fiecare cateva mii de impunsaturi si mecanizarea acestei bucatele ne ofera timp in care sa ne concentram pe altceva. De asemenea, am creat o intreprindere sociala in cadrul carei lucreaza permanent trei femei si punctual pe proiecte alte sase din comunitatea locala, impreuna cu care am diversificat linia de produse si am creat un album special cu modele culese din lazile de zestre de pe la noi”

Ai o pasiune asemanatoare si te gandesti sa faci bani din ea? Poti sa primesti finantare in doar 3 ore cu creditul Expresso de la BRD.

Cel mai bine vandut produs: tricoul fain Mandra Chic

Mandra Chic a avut primii clienti la finalul lui 2009, iar acum are in jur de 1.000 de clienti. Cei care cumpara aceste produse sunt in general „oameni educati, cu salarii peste medie, expati, oameni cu drag si dor de casa si Romania”, dupa cum ii descrie Alina Zara.

Dintre produsele create (tricouri, perne, sorturi, saculeti de bucatarie) cel mai bine se vinde "tricoul fain Mandra Chic", iar comanda medie este de aproximativ 150 de lei.

„Vom pastra specificul si vom diversifica pe masura ce apar idei noi, bine randuite si asezate in concept”, raspunde Zara daca o intrebi despre introducerea altor produse.

In prezent, pentru Mandra Chic lucreaza permanent trei oameni, insa atelierul are si sase colaboratori in functie de proiecte.

"Am angajat doamne care nu au loc de munca si care in general au in jur de 50-60 de ani. Insa ele lucreaza adesea cu mamele lor, care au peste 80 de ani si care sunt si mai pricepute pentru ca fac modele spectaculoase si inoveaza foarte mult. Iar noua ne lipseste inovatia", afirma antreprenoarea.

Pentru anul acesta antreprenoarea estimeaza o crestere de 20% a afacerilor fata de anul trecut.

„Nu am avut niciodata targeturi bine stabilite. Am mers cu valul inca de la inceput. Nu am riscat prea mult si am construit responsabil. Ne-am dori sa diversificam linia de produse, sa cream o linie de suveniruri autentice, de bun simt cu care sa concuram cu produsele din China, cel putin la calitate, pentru ca la preturi ne ingroapa pe toti, iar clientii needucati umplu lumea de plastic si sintetic, intorcand cu fundul in sus scara de valori autentice”, spune Alina Zara.

Citeste si:

    Cel mai greu: convingerea oamenilor sa cumpere produse create de mici intreprinderi sociale

    „Cel mai greu a fost sa ii facem pe oameni sa inteleaga valoarea lucrului romanesc, de mana, importanta micilor intreprinderi sociale. Acum e un trend. Noi am facut mult timp pionierat. Sunt cativa oameni care ne copiaza, insa cu materiale si texte de prost gust, care ne creaza ceva probleme intre consumatori care ne identifica automat cu acest tip de creatii si ne <<cearta>> ca facem rabat la calitate”, spune Alina Zara.

    Pe viitor ea isi doreste sa dezvolte Muzeul de Panze si Povesti, un proiect la care lucreaza deja si care ar urma sa gazduiasca "piese de colectie pe care le intalnim pe drum”. Iar proiectele ei nu se opresc aici.

    „Vrem sa dezvoltam atelierele de creatie pentru copii si oameni mari si sa le avem deschise in permanenta, ca alternativa de petrecut timpul liber pentru cei care sunt prin zona. Sa cream colturi romanesti cu produse autentice peste tot unde va fi nevoie de ele. Sa continuam in forta campania noastra de promovare a produsului romansc, impreuna cu cativa prieteni, producatori de bunuri romanesti, cu care a inceput sa ne adunam in proiectul curajos al sotului meu, www.coltulromanesc.ro", explica fondatoarea Mandra Chic.

    Citeste si:
      Abonează-te pe

      Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

      Despre autor
      Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

      Te-ar putea interesa și:



      Mai multe articole din secțiunea Start Up »



      Setari Cookie-uri