Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice (MDRAP) a lansat un program pentru IMM-uri prin care microintreprinderile cu vechime de cel putin un an pot obtine finantare de pana la 200.000 de euro, a declarat Vasile Dincu, seful MDRAP.

Suma disponibila prin acest program este de 234 de milioane de euro, dintre care 199 de milioane vin din Fondul European de Dezvoltare Regionala si 35 de milioane de la bugetul de stat.

Societatile care pot fi finantate trebuie sa aiba vechime de cel putin un an, pana la data depunerii cererii si sa fie microintreprinderi.

Cine poate primi finantare

„Valoare eligibila a proiectelor porneste de la o limita minima de 25.000 de euro la un maxim de 200.000 de euro. In materie de cofinantare avem o valoare de minim 10% din valoarea cheltuielilor eligibile. Activitatile finantabile sunt acelea care sprijina un anumit trend investitional, astfel construirea modernizarea sau extinderea spatiului de productie sau de prestari servicii sau/si dotarea cu active corporale sau necorporale, inclusiv instrumente de comercializare online. Ca indicator de performanta, ne-am stabilit 1200 de intreprinderi mici si mijlocii, care este tinta noastra in aceasta directie”, a explicat Vasile Dincu.

Depunerea cererilor de finantare se va face exclusiv prin sistemul electronic MySMIS.

"De data aceasta, nu mai este un sistem pe baza aceea cu “primul venit, primul servit”, care, dupa parerea mea, nu este cea mai buna metoda de selectie, este o metoda de viteza, dar nu o metoda de competitivitate si de specializare. Avem un sistem competitiv, cu depunere la termen. Termenele: pentru acest apel de proiecte, termenul de la care pot fi depuse proiectele este de doua luni de la lansarea apelului, deci de doua luni incepand de astazi. Perioada in care pot fi depuse proiectele este de sase luni, calculate din ziua deschiderii sesiunii de depunere. De asemenea, nu pot fi depuse proiecte din zona ITI Delta Dunarii, care are o sectiune speciala din majoritatea programelor de dezvoltare teritoriala pentru Romania, si din zona Bucuresti-Ilfov, care este o regiune, stiti, peste nivelul mediu de dezvoltare din Europa. Sigur ca si pentru aceasta zona, zona Bucuresti-Ilfov, exista posibilitatea unor proiecte de factura antreprenoriala, dar pe POIM, gestionat de Ministerul Fondurilor Europene", a mai explicat Dincu.

Cofinantarea este de 10%

Rata de cofinantare din partea participantului este de 10%.

"In conditiile in care participantii la acest program aduc o contributie si mai mare de 10%, primesc un punctaj suplimentar, deci, competitiv castiga si in asta", a afirmat seful MDRAP.

Vasile Dincu a mai spus ca pana pe 15 august ministerul va mai lansa programe pentru acceleratoare si incubatoare de afaceri.

Proiectul a fost lansat prin Programul Operational Regional 2014-2020.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Start Up »



Setari Cookie-uri