Fiecare casa de parfumuri are o poveste, iar Atelier Cologne nu face exceptie. Lansat in 2009, in New York, de Sylvie Ganter si Christophe Cervasel, colegi de munca care s-au indragostit, Atelier Cologne isi propune sa reinventeze apa de colonie traditionala, combinand aromele de citrice cu ingrediente puternice, dar fresh. Am stat de vorba cu Christophe Cervasel cu ocazia inaugurarii primului magazin Atelier Cologne din Romania si am aflat povestea parfumeriei de lux.

Recent, L´Oreal a deschis primul magazin Atelier Cologne din Romania, care este de altfel si singura parfumerie a brandului francez din Europa Centrala si de Est. Lansarea marcheaza intrarea pe o piata noua pentru L´Oreal in Romania, cea a parfumeriei exclusiviste, dar si expansiunea retailului propriu, unul dintre pilonii de crestere ai companiei.

Astazi Atelier Cologne are 21 de parfumerii in marile orase ale lumii, dar totul a inceput in 2006, in New York, unde de altfel s-a deschis si prima locatie, desi brandul este, la origine, francez.

“Este un business american, new-yorkez, acolo ne-am cunoscut, eu si sotia mea, acolo am deschis primul magazin, acolo totul este posibil, totul se petrece mai repede si este mai putin costisitor decat Parisul, de exemplu”, spune Christophe Cervasel.

Atelier Cologne L'Oreal

Cum a luat nastere Atelier Cologne

Sylvie Ganter crea parfumuri pentru branduri de fashion precum MaxMara sau Hermes; in 2006 Christophe Cervasel voia sa dezvolte o companie in SUA si i-a propus lui Sylvie sa colaboreze. “Am tot discutat, dar nu parea interesata sa lucreze pentru mine, imi povestea despre viitorul parfumurilor, dar nu avea ceva clar in minte pentru a porni un business. Am convins-o sa accepte, iar dupa un an a fost pregatita sa inceapa propria afacere cu parfumuri. Apoi am cerut-o de sotie, chiar daca nu eram un cuplu, voiam sa o ajut sa-si creeze propriul business”, povesteste Christophe.

A fost cerere in casatorie ciudata, eram indragostiti, dar nu vedeam. Cand lucrezi cu cineva, cateodata te indragostesti fara sa iti dai seama, e de inteles, petreci mult timp cu persoana respectiva, nici nu iti dai seama cand incepi sa ai sentimente pentru ea.

Am pornit Atelier Cologne cu o idee simpla, sa cream un nou tip de parfum. Este colonie pentru ca toate parfumurile noastre contin citrice, dar ne-am dorit sa le combinam cu alte ingrediente puternice, care sa rezulte intr-un miros puternic, persistent, dar care sa nu fie coplesitor, ci fresh”, povesteste fondatorul Atelier Cologne.

Atelier Cologne Ł'Oreal

Inovatie in parfumerie

Parfumurile Atelier Cologne reinventeza apa de colonie originala (Eau de Cologne) creata in 1709 in Germania de parfumierul italian Giovanni Maria Farina. De altfel, una dintre provocarile fondatorilor Atelier Cologne este sa convinga consumatorul de diferentele majore dintre clasica apa de colonie si ceea ce propun ei.

Apa de colonie se bazeaza in general pe aromele de citrice care, desi sunt fresh si elegante, nu rezista foarte mult pe piele. Dupa ani de research, Atelier Cologne a creat o formula unica care ofera acelasi miros fresh, elegant si transparenta unei apa de colonii, dar si persistenta unui parfum pur. Inovatia vine din folosirea uleiurilor esentiale la cel mai inalt nivel posibil de concentratie.

Fiecare parfum Cologne Absolue (linia de parfumuri a Atelier Cologne) are o concentratie medie de ulei esential de 18% si poate sa persiste pana la 8 ore, spre deosebire de apa de colonie traditionala care are pana la 5% concentratie de uleiuri esentiale si rezista pana la o ora.

Preluarea de catre grupul L´Oreal

Dupa deschiderea primei parfumerii Atelier Cologne din New York din 2009, au urmat alte locatii, in Paris si alte mari orase din lume. Peste un milion de sticle de parfum se vand anual in cele 21 de ateliere de parfumerie, dar si in zeci de puncte de vanzare din lume.

In 2016, Atelier Cologne incepe sa atraga atentia unor grupuri de beauty care intenteaza oferte de cumparare, dar L´Oreal cumpara in totalitate afacerea francezilor.

“Am ales L´Oreal pentru ca este tot un grup francez, inteleg foarte bine cultura noastra, dar mai ales pentru ca este singurul grup, intr-adevar, international. Sunt prezenti peste tot, au o echipe de management locale, care cunosc intr-adevar piata respectiva, celelalte grupuri de beauty doar sustin ca sunt internationali, dar sunt ori americani ori japonezi”, spune Christophe.

Atelier Cologne

Atelier Cologne in Romania

De altfel, echipa locala a L´Oreal este si motivul pentru care fondatorul Atelier Cologne a deschis un magazin in Bucuresti. “Ajuta ca in fiecare oras in care suntem prezenti brandul sa fie administrat cum trebuie. Cand faci management din Paris, chiar daca calatoresti mult, nu e ideal. Am intalnit echipa din Romania in urma cu 2 ani si le-a placut atat de mult brandul astfel incat le-am zis sa deschida un magazin. Ajuta sa ai un punct fizic unde clientii sa te poata vedea si sa inteleaga puterea brandului. Nu am creat doar un parfum, am creat un spatiu, o experienta”, spune Christophe.

Atelier Cologne isi propune sa castige 5.000 de consumatori in primul an de la deschidere. Magazinul, situat in Baneasa Shopping City, ofera consiliere privind parfumul potrivit in functie de stilul de viata, de preferintele privind calatoriile si momentul din zi in care parfumul va fi purtat sau servicii de gravare pe piele, care permit personalizarea fiecarui etui care imbraca parfumul.

Pentru L´Oreal Romania, decizia de a deschide un magazin Atelier Cologne pe plan local a luat in calcul o combinatie de factori ce tin de dinamica pietei, expertiza echipei si capacitatea de a crea modele de succes.

Piata produselor selective din Romania este foarte dinamica, in crestere in ultimii ani si cu clienti cu asteptari tot mai sofisticate. Faptul ca avem deja succes pe segmentul retailului propriu - prin magazinele Kiehl’s si NYX Professional Make-up – a contribuit de asemenea. In plus, parfumeria reprezinta 65% din piata produselor selective din Romania, cu o evolutie foarte buna in ultimii ani, iar parfumeria de nisa este cea mai dinamica sub-categorie. Mai mult, consumatorii provoaca brandurile din ce in ce mai mult. Asteptarile lor sunt tot mai sofisticate, isi doresc produse cu un grad ridicat de personalizare, vor o experienta unica. Multi doresc sa se diferentieze din ce in ce mai mult, chiar si in ceea ce priveste parfumurile care le poarta, in functie de momentul zilei, de starea de spirit etc. Iar Atelier Cologne este brandul care le permite sa isi construiasca o „garderoba” de parfumuri”, spune Cosmin Ban, General Manager L’Oreal Luxe.

In Romania, piata de produse selective are la baza trei canale de distributie: retailul selectiv clasic dominat de catre retailerii internationali, canalul de e-commerce, cu o evolutie extraordinara in mod special in ultimii doi ani si canalul de branded retail, un canal extrem de important pentru brandurile de lux.

“Vedem in Romania din ce in ce mai multe branduri deschizand propriile magazine, din dorinta de a recrea pentru consumatorii lor o experienta completa a brandurilor. Retailul direct este o directie strategica a grupului la nivel international, iar in Romania estimam ca mai mult de o treime din cresterea anuala va veni din acest canal de distributie”, spune Cosmin Ban.

L’Oreal este prezent in retailul propriu cu brandurile Kiehl’s (6 magazine) si Atelier Cologne pe segmentul de lux, in timp ce in cadrul diviziei de produse de larg consum brandul NYX Professional make-up detine 6 magazine in Romania.

Parte a grupului L’Oreal, care se dedica frumusetii de peste 105 ani, L’Oreal Romania are o istorie de 21 de ani pe piata locala. Cu portofoliul sau unic de 21 de branduri internationale diverse si complementare, L’Oreal Romania este unul dintre liderii pietei locale de cosmetice, prezent in toate canalele de distributie: mass market, magazine, farmacii si drogherii, saloane, travel retail, branded retail si comert electronic.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Andra Imbrea
Andra Imbrea s-a alaturat echipei Wall-Street in 2015. A studiat jurnalismul si economia, pe care incearca sa le imbine in cadrul materialelor sale despre industria de fashion, retail&FMCG si Media&Advertising. Iubitoare de pisici, carti si festivaluri de muzica.   

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Start Up »



Setari Cookie-uri