Mojo Vision, un start-up din Silicon Valley, vrea sa construiasca ”prima lentila de contact inteligenta”, cu un mic afisaj incorporat, ce permite utilizatorilor sa vizualizeze imagini cu realitate marita pe un ecran asezat in fata globilor oculari. Startup-ul a prezentat un prototip in cadrul Consumer Electronics Show (CES 2020) care a avut loc saptamana trecuta, potrivit The Verge.

Mojo Vision spera sa creeze mai intai o lentila de contact inteligenta care poate ajuta persoanele cu probleme de vedere prin afisarea unor suprapuneri imbunatatite, facand anumite detalii fie mai clare, fie mai mari, in functie de context.

Tehnologia Mojo este incorporata intr-o lentila de contact sclerala dura, care se aseaza pe suprafata ochiului. Mojo Vision sustine ca are un ecran de 14.000 ppi (pentru comparatie, iPhone 11 are un display de 326 ppi), un senzor de imagine, unul de miscare si un radio. Toate acestea vor ajuta la suprapunerea si stabilizarea imaginilor.

Ecranul foloseste MicroLED-uri, o tehnologie care se asteapta sa joace un rol esential in dezvoltarea de noi gadget-uri, hardware AR / VR si afisaje de tip head-up (HUD). MicroLED-urile folosesc 10% din puterea afisajelor LCD actuale si au o luminozitate de cinci pana la 10 ori mai mare decat OLED-urile. Acest lucru inseamna ca MicroLED-urile permit o vizualizare confortabila in aer liber.

In cadrul demonstatiilor de la CES, Mojo Lens a aratat cum ii poate ajuta pe utilizatori sa vada in intuneric, mai ales in detectarea peretilor, a marginilor si a mobilierului,

”Am vazut, de asemenea, cum utilizatorii isi pot folosi privirea ca interfata pentru lentilele XR”, scriu jurnalistii Forbes.

Scopul final al start-up-ului este acela de a face o lentila de contact asemanatoare cu ceea ce ar fi trebuit sa fie Google Glass: un ecran care va putea arata ”informatii utile si in timp record” fara a necesita utilizarea telefonului. Cu toate acestea, compania spune ca oamenii vor trebui sa poarte un accesoriu suplimentar care sa asigure conexiunea de date si procesorul pentru memorie.

Mojo Vision doreste ca lentila inteligenta sa fie vanduta atat consumatorilor, cat si intreprinderilor, insa primele modele vor fi destinate persoanelor cu deficiente de vedere. Compania a strans peste 100 de milioane de dolari pentru construirea tehnologiei, care deocamdata ramane in dezvoltare. Mojo spera va in urmatorii doi ani, produsul sa fie lansat pe piata.

Echipa Mojo Vision are membri din diferite companii de tech si sanatate din lume, printre care Apple, Amazon, Google, Microsoft, Philips Healthcare si Johnson & Johnson.

Sursa foto: Mojo Vision

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Start Up »



Setari Cookie-uri