Carmen Zaiu și fratele ei, Emil Zorilă, au pus bazele unei afaceri cu cosmetice naturale „proaspete”, pe care le produc în fostul garaj, devenit acum laborator, încercând să schimbe obiceiul și mentalitatea de consum și să le facă pe românce să folosească ingredientele naturale, pentru a ști ce pun pe pielea lor.

Carmen Zaiu, în vârstă de 43 de ani, și Emil Zorilă, fratele ei cu nouă ani mai mic, au lansat, în primăvara anului 2018, o afacere cu cosmetice, făcute manual din ingrediente naturale, într-un garaj transformat în laborator. Produsele lor sunt „proaspete”, cu o valabilitate de trei-șase luni, gândite pentru persoanele cu piele sensibilă.

Ideea afacerii a pornit de la o necesitate. În urmă cu câțiva ani, Carmen a descoperit că pielea ei nu mai suporta produsele cosmetice convenționale regăsite pe piață, așa că a început să se documenteze și să își facă propriile mixuri de unturi și uleiuri. Era în concediu de maternitate, citea site-uri franțuzești de "do-it-yourself" și aplica ce învața, ajutată de „talentul” la chimie din liceu. Primele rețete au apărut după mai multă vreme, în care a testat texturi, formule și ingrediente. Produsele finite au fost, inițial, realizate doar pentru ea, apoi a realizat potențialul afacerii.

Și-a implicat soțul și fratele în luarea deciziei și în afacere, ulterior. În prezent, Carmen și soțul ei sunt acționari ai companiei care deține brandul de cosmetice Panseea, iar ea și fratele său lucrează în laboratorul din Pipera la produse, de la începutul anului 2018. După jobul din corporație, Carmen se ocupă de cercetarea și dezvoltarea noilor formule și de prepararea acestora, iar Emil este implicat în producție, dar și în social media, în regim full-time.

Transformarea garajului familiei în laborator, strângerea avizelor necesare, partea de birocrație și finalizarea tuturor formulelor cosmetice a durat trei ani. Până în prezent au investit 50.000 de euro în afacere. În 2018, Panseea a înregistrat o cifră de afaceri de 6.000 de euro, în 2019 a ajuns la 12.000, iar pentru anul acesta se așteaptă la o dublare a acesteia. În viitor, Panseea vrea să extindă gama de produse pe partea de parfumerie, uleiuri și săpunuri.

Local, pe cât se poate

Panseea folosește ingrediente naturale și caută să cumpere local, doar că piața din România nu produce suficient. „Încercăm să construim o afacere sustenabilă de la început. Ne uităm să cumpărăm local pe cât se poate, să încurajăm producția locală, vrem să ne integrăm și să producem autohton. Momentan, nu cumpărăm multe lucruri local, pentru că nu se produce mult în România. În afară de apă de lavandă și ulei de cânepă, care se produc, mai încercăm să cumpărăm anumite uleiuri care sunt măcar presate în țară”, spune Carmen.

În prezent, produsele sunt vândute pe propriul site și la târguri, decembrie fiind luna cu cele mai mari vânzări din an, urmată de perioada februarie-martie. „În 2018, vânzările de la târguri au fost mai mari decât cele online. „În 2019 au fost cam egale, în condițiile în care am mărit prezența la târguri, dar și vânzările pe online au crescut. Anul acesta, pot să spun că vânzările pe online au crescut. Sper ca în 2020 să vindem mai mult din online. Evident că pentru noi este mai comod, producem la comandă, avem costurile cele mai mici”, spune Carmen.

Cele mai vândute produse sunt crema de față, de zi, pentru ten normal și uscat, crema de noapte și crema de mâini. Prețul unei creme variază între 48 și 78 de lei, un balsam de buze costă 25 de lei, iar pentru o apă florală, clientele trebuie să scoată din buzunar circa 50 de lei. „Nu am vrut să ne poziționăm cu prețurile prea sus, nu am ținut să ne recuperăm investiția rapid. Nu am vrut să fie un produs exclusivist, am încercat să fie disponibil pentru mai multă lume, în contextul în care este foarte mult de muncă, sunt cheltuieli mari, iar volumele noastre nu sunt mari”, explică Carmen Zaiu.

Educația cosmetică

Clienții nu manifestă curiozitatea sau interesul pentru eticheta unui produs, mai bine zis, pentru ingredientele scrise acolo – dar acest aspect este unul general, nu doar la nivelul României.

„Deși ingredientele apar pe toate cosmeticele, oamenii nu prea le citesc și noi încercăm să ne educăm clienții să citească, pentru că se poate să scrie mare „cremă cu unt de shea”, dar untul de shea este undeva la coada ingredientelor. Deși legile sunt clare, până la urmă nu contează, pentru că oamenii nu citesc. Ei zic că nu cunosc termenii, dar este simplu să cauți pe internet”, susține Carmen.

Carmen Zaiu crede că viitorul industriei cosmetice aparține nișei, zonei artizanele în care activează, cu care vrea să facă concurență corporațiilor de beauty – de aici vrea să atragă cliente și clienți.

”În prezent este de nișă, dar într-o mare efervescență și creștere. România a evoluat mult, în primul rând, datorită digitalizării. Înainte, dacă nu erai o corporație sau nu aveai bani de investit, era o piață închisă. Acum este o piață deschisă. Fiind o piață deschisă, normal că start-upurile sunt mult mai agile, față de marile corporații. Eu zic că viitorul, în următorii cinci-zece ani, aparține acestei nișe, care se va extinde. La început crești greu, dar cred că la un moment dat, vom crește exponențial. În momentul în care se va produce declicul și consumatorii vor înțelege că dacă o cremă are termen de valabilitate un an și conține apă, are un conservant puternic și cancerigen. Nu poți să conservi maioneză un an de zile și să nu înghețe fără să pui ceva în ea. Nu e fizic și chimic posibil”, spune Carmen.

Citeste si:

    Sursa foto: Arhiva Panseea

    Abonează-te pe

    Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

    Despre autor
    Anca Olteanu
    Sunt redactor coordonator al publicației Retail.ro, parte din InternetCorp. Înainte am lucrat la site-urile Ziare.com și Wall-street.ro și la agenția de presă Mediafax, unde am fost reporter al departamentului Economic. Am absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității din București.

    Te-ar putea interesa și:



    Mai multe articole din secțiunea Start Up »



    Setari Cookie-uri