Eleven Ventures, firma de venture capital originară din Bulgaria, axată pe investiții pre-seed și seed în Europa de Sud-Est, anunță lansarea Eleven Alpha, un program de trei luni adresat antreprenorilor remarcabili care fac primii pași în dezvoltarea propriilor business-uri. Participanții primesc un plan de business adaptat nevoilor proprii, dar obțin și acces la expertiza firmei și la comunitatea creată în jurul brandului. La acestea se adaugă o investiție de 300.000 de euro pentru 10% din capital.

Procesul de aplicare este foarte simplu, dar și rapid, astfel că fondatorii se pot preocupa de business-ul pe care îl administrează. Este nevoie de completarea unui scurt formular de aplicare (unde trebuie atașat și un pitch), apoi urmează o întâlnire cu echipa de investitori a firmei Eleven și ulterior, are loc o întrevedere cu membrii comitetului de selecție, în cazul în care startup-ul trece cu succes de etapa preliminară.

Cui se adresează Eleven Alpha?

Programul Eleven Alpha este orientat, în etapa pre-seed, către fondatori dedicați care se preocupă în prezent de idee, de produs și de compania pe care o gestionează. Asta poate însemna și a avea o idee sclipitoare și un prototip timpuriu, sau o comunitate incipientă de clienți plătitori. Programul Eleven Alpha are la bază patru direcții prioritare: fintech, sănătate, viitorul joburilor și viitorul alimentației, însă și antreprenorii concentrați pe alte domenii sunt bineveniți, spun reprezentanții companiei de venture capital.

Eleven încurajează antreprenorii români care au o idee să aplice pentru finanțare prin noul program Eleven Alpha. Firma de venture capital are deja exemple de startup-uri românești care au obținut în trecut investiții și care acum se bucură de succes în piață: Frisbo, Flaminjoy (fost ProductLead) și SuperOkay sunt doar câteva dintre numele aflate în portofoliul de investiții marca Eleven.

Un acord ”unicorn”?

Strângerea de capital poate fi un proces complex, de durată și uneori chiar descurajant pentru fondatorii unui startup. Prin programul Alpha, compania Eleven rezolvă această problemă, oferind o investiție de 300.000 de euro firmelor participante, contra unui procent de 10% din capitalul total al acestora. Termenii contractuali sunt în avantajul fondatorilor, iar Eleven garantează un interval de maximum două luni dintre aplicare și semnarea unui acord.

Condițiile sunt fixe și similare cu investițiile inițiale făcute de fond în Payhawk (primul unicorn bulgar), de unde și numele ”acordul unicorn”. Lista de condiții este publicată de către Eleven, astfel că oricine este interesat o poate consulta.

De la Alpha la Beta

După ce fondatorii semnează lista de condiții, aceștia obțin acces la întregul pachet de resurse și know-how oferite de către Eleven. Echipa va oferi suport constant și va lucra îndeaproape cu fiecare fondator pentru a crea un plan de business personalizat, astfel încât business-ul să poată ajungă la nivelul următor. Programul este, astfel, împărțit în trei etape:

  1. Discovery, unde fondatorii vor înțelege mai bine clienții cărora li se adresează, vor discuta direct cu ei și vor afla care sunt nevoile la care startup-ul trebuie să răspundă. Aici sunt puse bazele companiei.
  2. Design, unde fondatorii vor defini plusvaloarea pe care o aduc clienților, dar și unde vor învăța să creeze un produs pe care clienții lor să îl dorească. Tot aici are loc și crearea și modelului de business, dar și învățarea modului în care poate fi testată și validată o ipoteză.
  3. Delivery, unde fondatorii creează o strategie de intrare pe piață, încep să vândă efectiv, pun bazele creșterii ulterioare și pregătesc toate detaliile strategiei de strângere de fonduri.

”Căutăm oameni care vor modela viitorul cu ideile lor îndrăznețe. Eleven Alpha le oferă acestora tot ce am învățat noi de-a lungul ultimilor 10 ani, oferind acces într-un format facil și structurat fiecărui fondator debutant care a hotărât să pună pe picioare o companie. Dorim să le fim alături în primii pași pe care îi fac, deoarece credem că aceștia sunt cei mai importanți pentru succesul ulterior al unui business”, spune Ivaylo Simov, Managing Partner în cadrul Eleven.

Sursa foto: Pexels

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Start Up »



Setari Cookie-uri