Din ce în ce mai multe persoane au decis să facă din pasiunea lor de a crea, o afacere. Dacă și tu ai un talent pe care vrei să îl dezvolți ca și business, însă nu știi exact cum să îți promovezi și să îți vinzi produsele pe care le creezi, află că acest lucru nu este chiar atât de dificil precum pare.

Este adevărat că există foarte multe business-uri care oferă produse handmade, însă frumusețea acestei activități este tocmai faptul că fiecare produs este unic și poate oferi beneficii diferite clientului final.

Așadar fie că te ocupi de crearea lumânărilor, de pictat tablouri, cusut, bijuterii sau chiar preparate culinare, iată cum poți să promovezi și să îți vinzi produsele.

Cum să îți vinzi produsele handmade?

Vânzarea produselor tale se poate face în cadrul unui magazin online, pe un site propriu. Acest lucru presupune o anumită investiție, însă dacă vrei să fii cu adevărat profesionist în ceea ce faci și ai suficiente produse, te poți orienta către această opțiune.

În cazul în care ești la început sau nu ai suficient de multe produse alege să te folosești de platforme marketplace din Romania, în primă fază iar ulterior te poți gândi și la varianta de a-ți crea propriul tău magazin online.

De asemenea te poți folosi și de marketplace-urile integrate în rețelele de socializare precum Facebook sau Instagram.

Cum îți promovezi propriile produse?

Promovarea produselor tale poate fi una dintre acele activități complexe pe care trebuie să le iei în considerare, pe lângă partea de creație.
Pentru că niciun produs, indiferent cât va fi de bun, nu va ajunge la client dacă nu este promovat, va trebui să începi să îți faci produsele cunoscute prin mai multe metode.

  • Promovarea pe rețelele de socializare

Rețelele de socializare sunt folosite de foarte mulți oameni iar aici este un mediu propice pentru a-ți promova produsele și a te face cunoscut.

Alege să îți creezi o pagină oficială pentru business-ul tău și nu te folosi de profilul personal, deoarece acest lucru este, în primul rând interzis dar nici nu oferi aceași încredere și profesionalism clienților tăi.

O pagină oficială pe rețelele de socializare îți va oferi mai multe opțiuni și poți chiar să te folosești de promovare a plătită care te va ajuta să crești mult mai rapid.

  • Comunități și grupuri

Există o multitudine de comunități și grupuri care susțin antreprenorii care oferă produse handmade, așadar te poți promova în aceste medii sau poți să îți creezi chiar tu propria comunitate unde să le oferi nu doar produse ci și informații sau chiar tutoriale clienților tăi, despre cum să își creeze și ei astfel de produse sau cum să le utilizeze.

Mai mult decât atât, în astfel de comunități le poți răspunde mult mai ușor clienților la problemele lor sau îi poți cunoaște mult mai bine.

  • Recomandări și recenzii

Promovarea din gură în gură este una dintre cele mai vechi dar cele mai de impact tipuri de promovare.

Așadar nu ezita să le ceri clienților care au achiziționat deja produse, de la recenzii sau recomandări pe care să le postezi pe rețelele de socializare sau pe site-ul tău.

Acestea vor crește foarte mult încrederea potențialilor clienți în produsele tale, indiferent că sunt sub formă scrisă sau video.

  • Concursuri sau cupoane promoționale

Oamenii au iubit dintotdeauna produsele gratuite sau concursurile cât și promoțiile.

Așadar o metodă foarte bună de a te promova este să oferi mostre gratuite din anumite produse, diferite concursuri cu premii sau cupoane promoționale pentru achiziții viitoare pe site-ul tău.

Această metodă îți poate aduce potențiali clienți dar și foarte multă vizibilitate.

Sursa foto: Pixabay.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Start Up »



Setari Cookie-uri