Dupa ce s-a indragostit de e-commerce si de tot ceea ce este legat de mediul online, un tanar din Brasov a vrut sa lanseze un business nou pe piata locala de shopping online.
Alexandru Solomon, un tanar din Brasov, a lansat in urma cu un an WallSticker.ro, un site ce vinde autocolante decorative pentru perete.

El s-a inspirat dupa un magazin asemanator aflat in strainatate. Cum acest domeniu nu era deloc explorat in Romania, tanarul a considerat ca ar fi bine sa puna pe picioare un business similar.

Cu o experienta de peste zece ani in designul grafic, ce a inceput cu autocolante pentru masini si motociclete, artistul a adaugat oportunitatile mediului online si a deschis propriul business. Primii pasi in aceasta directie au fost facuti odata cu inceperea unor tutoriale pe diverse site-uri de profil, care ulterior s-au prelungit catre colaborari cu agentii de creatie si webdesign.

Din punct de vedere antreprenorial, Solomon nu a avut experienta anterioara, dar entuziasmul a fost de ajuns pentru a porni propria afacere.

“Ne-am confruntat cu probleme legate de sistemul de comenzi sau de campanii de publicitate care nu au adus rezultate notabile, insa dorinta de a merge mai departe si de a sustine acest mic business nu m-au facut niciodata sa renunt”, a declarat el.

Investitia initiala pentru lansarea business-ului a fost de 6.000 euro. Aceasta suma a fost directionata catre achizitionarea de echipamente, materiale, promovare (marketing), realizarea magazinului online, dar si consultanta pe partea de e-commerce, a spus fondatorul WallSticker.ro.

“In prezent, in proiectul WallSticker sunt implicate sase persoane - doi angajati care se ocupa de partea de logistica si de promovare online si inca trei designeri care colaboreaza cu noi”, a afirmat Solomon, care a mai adaugat ca si el a ramas implicat in dezvoltarea WallSticker.ro, ocupandu-se de mentenanta site-ului.

Antreprenorul spune ca principalii clienti interesati de autocolantele decorative sunt tineri din mediul urban cu varste cuprinse intre 18 si 32 de ani. Desi romanii privesc cu o oarecare rezervare achizitionarea de autocolante inainte de decorarea caminului, WallStricker a reusit sa vanda pana in prezent peste 500 de astfel de produse.

Magazinul online reuseste sa atraga o paleta larga de consumatori, oferind autocolante decorative atat pentru camere de copii, cat si pentru incaperi de tip office. Pretul mediu al unui autocolant este de 60 lei.

Promovarea magazinului de autocolante decorative a fost realizata exclusiv online, cat si prin recomandari. In prezent, WallSticker s-a promovat prin intermediul retelelor sociale, care sunt tot mai populare in randul tinerilor in ultima perioada, cat si prin concursuri sau promotii.

Chiar daca a fost un business bazat exclusiv pe online, fondatorul WallSticker vrea sa isi promoveze businessul si in mediul traditional.

Pentru acest an, tintele stabilite de Alexandru Solomon sunt cresterea cu pana la 20% a comenzilor de autocolante, dar si depasirea pragului de 1.000 de unitati vandute. La acesta crestere se mai adauga extinderea portofoliului de produse si a numarului de colaboratori. De asemenea, WallSticker vrea sa dezvolte si alte produse conexe din domeniul decoratiunilor interioare.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Start Up »



Setari Cookie-uri