In 2000, la 24 de ani, cind a inceput afacerea cu carti, ceaiuri si muzica alaturi de partenerul Radu Serban, nu rare erau cazurile in care editorii ii solicitau sa isi cheme… sefii la intilnire pentru a putea semna contractele, isi aminteste amuzata Nicoleta Dumitru. Banii de inceput, 5.000 de dolari de caciula, impreuna cu partenerul ei Radu Serban - alt impatimit al cartilor, i-a strins din salariul pe care il primea de la firma de consultanta la care era angajata.

Chiar si cu un salariu frumos pentru acele vremuri, pasiunea pentru carti a fost mai puternica decit instinctul de conservare care ar fi putut sa o indemne sa-si pastreze serviciul. „Lucram la o firma de consultanta, pe partea de «finantele firmei». Salariul meu nu era mic deloc, iar primii bani investiti in librarie erau din salariu si nu mi-am luat casa si nici masina pentru aceasta“. Imboldul venea din interior, unde „o mare parte din suflet, cea spirituala, nu se implinea“, isi aminteste Nicoleta Dumitru.

Singurul ajutor a venit din partea lui Radu Serban, in timp ce restul prietenilor nu se dumireau cum poti face afaceri cu asa ceva.

„Ne-am gindit vreo cinci-sase luni inainte cu tot felul de prieteni care ne descurajau. Pina sa apucam sa gasim un spatiu, am avut tot felul de discutii, prietenii spuneau nu aveti ce face cu banii? Cum sa bagi banii in carti, cum sa investesti in librarie?! Era in anul 2000 si atunci a fost o perioada foarte proasta pentru piata cartii. Cred ca acesta a fost punctul cel mai de jos“.

Idei furate din Ungaria

Ceea ce s-a suprapus si a dus la dezvoltarea afacerii au fost pasiunea fata de literatura si descoperirea unui concept nou pentru Romania, de a vinde intr-un mod deosebit carti. De ajutor au fost vizitele facute in citeva tari europene, unde astfel de librarii nu erau o noutate. Mai ales o vizita in capitala Ungariei a determinat-o sa demareze asa ceva si in Romania. La acel moment in majoritatea librariilor de la noi iti era teama sa ceri o carte pentru a o rasfoi. Exista o singura librarie privata in Bucuresti, in care acest lucru era posibil, insa nu exista si posibilitatea de a bea un ceai in timp ce rasfoiesti o carte.

„Stiam ca in Londra, Paris librariile sint pe cinci etaje, iar la unul dintre acestea este o cafenea. Sigur nu la aceasta ne-am gindit cind am facut libraria mica (n. red. - str. Edgar Quinet, Bucuresti), caci acolo incapeau doar o masuta si trei scaune. Odata, la Budapesta am vazut prin vitrina pe cineva care turna ceai in timp ce rasfoia o carte. Pentru mine acea imaginea a fost simbolica.“

Piatra de incercare drept semn de carte

Timp de doi ani, Nicoleta Dumitru a continuat sa lucreze atit pentru amenajarea librariei din centrul Bucurestiului, cit si la firma de consultanta unde era angajata. Suma de inceput a fost investita in mobilier, ceaiuri, o parte din cartea straina, in timp ce cartile romanesti erau platite de abia dupa vinzare – sistem care functioneaza si acum. „A fost dificil, nu eram cunoscuti pe piata si a durat mult pina am convins editurile“, spune Nicoleta Dumitru.

Sursa: http://www.cotidianul.ro/index.php?id=4605&art=59&cHash=55d48fdf6f