Stephane Batoux este de noua ani in Romania. De aproape trei ani conduce operatiunile Albalact, producator de lactate pe care l-a instalat pe un confortabil prim loc, pozitie de pe care l-au preluat francezii de la Lactalis in 2016. Compania franceza anunta insa prima mutare importanta de la achizitie si anume retragerea lui Batoux de la conducerea producatorului roman la finalul lunii martie.

„Stephane Batoux, Director General al Albalact – parte a Lactalis Group, va parasi compania pentru a prelua o pozitie de conducre la nivel global intr-o noua organizatie din FMCG. Stephane Batoux, un executiv de top in industria FMCG, s-a alaturat echipei de management a Albalact, ca director general, in iunie 2014. Stephane Batoux prelua, astfel, planurile de dezvoltare ale companiei de la Raul Ciurtin, la acea vreme presedintele Consiliului de Administratie, care, timp de cativa ani, condusese Albalact si din functia de director general. Colaborarea lui Stephane Batoux cu Albalact a adaugat valoare afacerii si a adus o contributie importanta la evolutia si performantele companiei, care, de curand, a devenit parte a Lactalis – cel mai mare grup international din industria mondiala a lactatelor. Stephane Batoux va mai conduce Albalact pana la sfarsitul lunii martie, cand Lactalis va anunta noul director general al companiei”, se arata in anuntul companiei la solicitarea wall-street.ro.

Desi cunoscut pentru experienta sa in industria bunurilor de larg consum, putini stiu ca Stephane Batoux a debutat in cariera cu un job in industria farma. Astfel, la 23 de ani era manager in inovatie in cadrul unei mici afaceri de familie din Franta, specializata in industria medicamentelor. La un moment dat si-a dat insa seama ca acea companie nu raspundea aspiratiilor unui tanar “nerabdator”, care studiase in strainatate si care dorea sa acumuleze experienta calatorind in diferite tari. Asa se face ca, dupa trei ani, Batoux semna cu cel mai mare jucator din industria produselor de curatat, Reckitt Benckiser, producatorul unor marci precum Vanish sau Calgon. Au urmat apoi Coca-Cola si Danone. A lucrat in tari precum Marea Britanie, Franta, Rusia, Ucraina si Italia.

In Romania “a testat” deja de doua ori confortul primei pozitii in top, atat in lactate, cat si in bauturi racoritoare. Si-a setat acelasi obiectiv si pentru Albalact, care in cei aproape trei ani de cand conduce operatiunile companiei, a devenit liderul industriei de lactate. Mai mult, este implicat 100% in procesul de preluare a Albalact de catre francezii de la Lactalis, tranzactie anuntata la inceputul anului trecut.

Intr-un interviu acordat anul trecut wall-street.ro, Stephane Batoux considera ca tendintele din 2016 din industria lactatelor se vor mentine si in acest an. “Daca vom avea un context macroeconomic bun suntem ca Alice in Tara Minunilor”, mentiona la momentul respectiv Batoux.

Albalact Alba este cea mai mare societate cu capital majoritar local in industria laptelui. Infiintata in 1971, Albalact a fost transformata in societate pe actiuni in anul 1990 si privatizata in 1999. Albalact are actionariat majoritar roman, iar actiunile emise de Albalact sunt admise la tranzactionare la categoria standard a Bursei de Valori Bucuresti. Albalact detine 99,01% din actiunile Raraul Campulung Moldovenesc si 100% din societatea de logistica Albalact Logistic SRL, avand peste 1.000 angajati in toate cele trei entitati. Albalact comercializeaza produse proaspete, pasteurizate si UHT sub brandurile Zuzu, Fulga, Raraul, Albalact si Poiana Florilor.

Lactalis a platit 75 de milioane de euro pentru 97,5% din actiunile Albalact si isi propune sa delisteze compania de pe Bursa de Valori Bucuresti. Grupul Albalact si-a majorat anul trecut afacerile cu 8,9% la 100,9 mil. euro, in timp ce profitul a ajuns la 2,8 mil. euro.

Practic, multinationalele precum Lactalis, Danone, FrieslandCampina si Olympus au ajuns sa controleze mai bine de 50% din piata locala a produselor lactate, o industrie estimata la 800 de milioane de euro anual si care, in 2016, a inregistrat din nou cresteri. Impreuna, aceste companii au peste 2.000 de angajati si afaceri care depaseau, la nivelul lui 2015, valoarea de 2 miliarde de lei, potrivit datelor furnizate de RisCo.

Sursa foto: Mircea Dragos Photography

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Succese »


Setari Cookie-uri