EuroGSM este unul dintre cele mai cunoscute branduri de retail mobile din Romania, de 20 de ani pe piata, fiind simultan si unul dintre cele mai discrete in ultimii ani. Am “spart gheata” alaturi de Zoltan Hamai, director comercial al companiei, discutand despre schimbarile din industrie, schimbarea comportamentului clientilor, dar si perspective asupra afacerilor companiei.

WALL-STREET.ro: Cum evolueaza industria retailului mobile din .ro?
Zoltan Halmai: Orientarea pietei spre servicii convergente a atras o diversificare semnificativa a gamei de servicii oferite clientilor, de la comunicatii mobile si fixe, la internet si televiziune mobila, si pana la energie (gaz, electricitate) si tehnologii inteligente/ smart pentru siguranta casei. Directia este una avantajoasa pentru client deoarece, intr-o maniera comoda, acesta poate contracta intr-un singur loc o gama larga de servicii si beneficii, respectiv isi simplifica mult modul de plata a serviciilor catre mai multi operatori.

Consideram ca imbunatatirea si dezvoltarea ofertelor de pe piata va genera in continuare un trend pozitiv din punct de vedere al vanzarilor, clientii fiind tot mai interesati sa achizitioneze terminale cu procesoare cat mai rapide, display-uri mari si camere foto performante.

Expertii nostri monitorizeaza in mod continuu tendintele pietei si nevoile clientilor, iar prin asta am reusit sa cream o comunitate de peste 80.000 de fani care ne viziteaza pe ThePhoneGeeks, ne vizualizeaza materialele, citesc articolele noastre si interactioneaza cu noi.

Suntem de peste 20 de ani pe piata si conform traditiei, obiectivul nostru primordial este raspunsul cel mai rapid si cel mai avantajos la asteptarile si nevoile partenerilor nostri. Avem o baza solida de parteneri loiali si exigenti care apreciaza relatia cu noi pentru ca le oferim experiente favorabile si le aducem constant cele mai noi produse. Timpul scurt de rezolvare a platilor pentru mai multe utilitati, intr-un singur loc, asigura economisirea timpului, iar clientii nostri isi folosesc timpul castigat intr-un mod cat mai util si placut pentru ei.

W-S.ro: Ce campanii de marketing sunt cele mai eficiente, in cazul EuroGsm?

ZH: In general gandim un mix de comunicare pentru campaniile noastre, astfel incat sa atingem diferite tipuri de public prin diferite canale, totul depinzand, desigur, si de obiectivele campaniei. Eficienta unuicanal depinde in mare masura de specificul campaniei activate si de multe ori de mecanismul promotional gandit.

De exemplu, in campaniile in care vedeta este un flagship al unui producator renumit (Huawei, Samsung, Apple), observam un interes crescut pe canalele de social media. Aici regasim in cea mai mare masura si early-adopters care sunt mereu in cautarea ultimului model si isi doresc de cele mai multe ori sa fie printre primii care detin un flagship cu ultimele tehnologii disponibile.

W-S.ro: Cat ati investit in relansarea site-ului, de ce ati facut aceasta miscare? Cate vanzari vin din site si cum au evoluat de-a lungul ultimilor ani?

ZH: Relansarea site-ului in luna martie a acestui an a fost o decizie oarecum fireasca, avand in vedere comportamentul consumatorilor si dinamica pietei IT&C. Aici ne referim in primul rand la consumatori, la exigenta cu care urmaresc lansarea celor mai noi terminale si accesorii si la nevoile formulate in acest sens. Piata are o dezvoltare fulminanta, noutatile sunt foarte dese, tehnologiile noi sunt adoptate foarte rapid, de aceea si platforma noastra de comunicare online trebuia adaptata acestui cadru. Prin relansarea site-ului am urmarit imbunatatirea experientei vizitatorilor prin simplificarea procesului de comanda si a unui design modern.

De asemenea, am urmarit o mai buna conectare a online-ului cu reteaua de magazine si introducerea unor functionalitati noi, precum ridicarea comenzii din magazin. Clientii nostri aleg in numar tot mai mare aceasta forma de interactiune. Efectele acestor functionalitati incep deja sa se vada, iar in acest sens mentionam ridicarea din magazin care a atras o crestere de 4 ori a acestui tip de comanda.

W-S.ro: Cum s-a schimbat/se schimba comportamentul de achizitie al romanilor? Care crezi ca este ponderea pentru (very) early adopters, ce importanta au acestia in economia pietei de profil?

ZH: La nivel general, observam din partea clientilor o dorinta mai mare de informare vizavi de caracteristicile si functiile unui device, fata de anii trecuti. Clientii stiu mai clar ce isi doresc – o camera foto duala, un procesor de ultima generatie, memorie extinsa – si analizeaza mai atent optiunile pe care le au.

Pe langa cresterea volumului de vanzari cu 62%, in 2016 s-a inregistrat si o crestere de 12% a valorii medii a cosului de cumparaturi. Acest lucru se datoreaza si faptului ca au fost achizitionate produse mai scumpe, branduri mai puternice.

Anul 2016 a adus si o crestere semnificativa a numarului de comenzi pentru terminale varf de gama si a precomenzilor. Aceste lucruri sunt influentate in mare masura de (very) early adopters care, pe langa faptul ca isi doresc ultimele tehnologii disponibile si materiale de cea mai buna calitate, isi doresc sa fie printre primii posesori ai ultimei vedete din lumea smartphone-urilor, a gadget-urilor si/sau a accesoriilor. Este un segment important pentru noi, very early adopters sunt cei care ii influenteaza in cea mai mare masura atat pe producatorii de terminale mobile, accesorii si wearables, cat si pe operatorii telecom si retaileri.

Citeste si:

    Un aspect interesant observat in comportamentul clientilor nostri este legat de proportia mobile versus desktop in ceea ce priveste traficul. Consumatorii acceseaza intr-un numar tot mai mare site-ul de pe smartphone datorita usurintei de navigare, a vitezei de incarcare si a optimizarilor facute anul acesta, odata cu relansarea site-ului. Totodata, un alt aspect care a avut o contributie majora la cresterea traficului pe mobile este calitatea crescuta a terminalelor utilizate pentru navigare.

    W-S.ro: Care au fost best-seller-ele in 2016, ce s-a schimbat fata de 2015?

    ZH: Datorita ofertei diversificate a site-ului nostru, in mediul online, in 2015 cele mai cautate si bine vandute produse au fost accesoriile de tip casti si telefoanele practice. In 2016, accesoriile au ramas in topul celor mai cautate si bine vandute produse. In mediul offline, in 2016 s-a inregistrat o crestere in ponderea vanzarilor de telefoane smart, fata de 2015.

    Citeste si:

      Fata de 2015, in 2016 in offline observam si o evolutie a interesului clientilor pentru diagonale mai mari si caracteristici peste medie. De exemplu, in 2015 cel mai bine vandut a fost un smartphone cu diagonala de 3,5 inch, in timp ce in 2016 cel mai bine vandut smartphone are diagonala ecranului de 5 inch.

      Din punct de vedere al terminalelor achizitionate, se simte si faptul ca smartphone-urile au devenit tot mai accesibile pentru utilizatori. Functii si dotari hardware/software considerate deja standard pentru telefoane mid-range, erau standarde si inovatii pentru terminale flagship in 2014-2015. Huawei, de exemplu, ofera un foarte bun raport pret-calitate si in vanzarile de anul trecut, de exemplu, au fost in top trei marci vandute in reteaua EuroGsm.

      W-S.ro: Ce ati schimba la nivel legislativ in zona de eCommerce? De ce?

      ZH: Ne asteptam la un cadru legislativ care sa favorizeze dezvoltarea si cresterea pietei de IT&C si, implicit, a ecommerce-ului. Acest obiectiv general, compus din mai multe aspecte, cum ar fi cel economic, social si fiscal ar fi in favoarea atat a clientului, care prin asta ar putea beneficia de oferte mai bune, cat si pentru jucatorii de pe piata care ar avea sansa sa isi majoreze afacerile.

      W-S.ro: Care a fost cifra de afaceri a EuroGsm in 2016, comparativ cu 2015? Care sunt estimarile pentru anul 2017?

      ZH: In 2015 cifra de afaceri a fost de aproximativ 22 milioane euro, iar pentru anul trecut am mentinut aproximativ acelasi nivel. Vorbim de o piata deosebit de competitiva si matura in care gusturile clientilor stabilesc tendintele, iar producatorii vin cu produse pentru a captura aceste nevoi ale unei generatii in continuare schimbare, care isi traieste viata cu o viteza deosebita, cauta activ informatii, surse si metode noi de educatie, respectiv distractie. Creste apetitul de cumparare, iar clientii devin din ce in ce mai informati si atenti la ce cumpara. Spre exemplu, in 2015 s-a inregistrat o crestere de 63% a numarului de tranzactii si de 47% a valorii totale a tranzactiilor fata de 2014. In 2016 cresterea numarului de tranzactii a fost de 45% comparativ cu 2015, in timp ce valoarea totala a tranzactiilor din 2016 arata o crestere de 62% fata de 2015.

      Abonează-te pe

      Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

      Despre autor
      Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

      Te-ar putea interesa și:



      Mai multe articole din secțiunea Succese »


      Setari Cookie-uri