Problema turismului romanesc nu va putea fi rezolvata atat timp cat operatorii de pe litoral se multumesc sa castige prin preturi mari percepute intr-un sezon de doar doua luni, iar in Romania exista turisti care isi permit sa achite aceste preturi mari, a declarat ministrul de resort, Elena Udrea, potrivit Mediafax.

"Cata vreme se vor multumi operatorii de turism de pe litoral sa castige mult prin preturi mari, timp de doua luni si jumatate pe litoralul romanesc, si nu sunt interesati de cresterea perioadei sezonului estival si nici de atragerea si a altor turisti decat cei care isi permit sa vina in timpul verii sa plateasca preturile pe care ei le cer, nu vom putea rezolva problema litoralului romanesc. El a ajuns sa fie din ce in ce mai scurt si sunt operatori - sigur, nu toti - care deschid la mijlocul lunii iunie, inchid la 1 septembrie si nu ii intereseaza ce se intampla mai departe, ori chiar si pentru un operator de turism care doreste sa tina deschis mai mult este greu sa mai ai turisti cand toata statiunea este inchisa", a spus Udrea, intr-o conferinta de presa sustinuta la Guvern.

Ea a aratat ca unul dintre lucurile de care se plang turistii este nivelul ridicat al preturilor, insa ministerul nu poate interveni in niciun fel, deoarece piata este libera, iar singurul lucru care s-ar putea face este cresterea sezonului turistic estival.

"Undeva, aceasta morisca trebuie sa se opreasca. Adica, pe de-o parte, ei spun ca nu tin deschis pentru ca nu vin turisti, pe de alta parte turistii spun ca ar veni, dar nu este deschis. Este o posibilitate ca extinderea sezonului sa aduca scaderea pretului macar ca medie, dar cat timp exista in Romania turisti care isi permit sa plateasa preturile acestea mari in timpul sezonului estival, este greu sa le ceri hotelierilor pur si simplu sa scada preturile", a spus ministrul.

Guvernul a aprobat, duminica, proiectul legii turismului, transmis Parlamentului spre dezbatere si adoptare in regim de urgenta.


Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Turism »



Citeste si
Cernobil de Romania: Statiunea Voineasa, infioratoare si periculoasa