Romanii calatoresc mai mult cu avionul, facand din ce in ce mai profitabile cursele aeriene, insa bugetele mici pentru vacante ii determina sa opteze pentru vacante scurte si sa vaneze super ofertele, explica intr-un interviu acordat wall-street.ro Paula Ardelean, vice-presedinte marketing si vanzari Carpatair.
Wall-Street.ro: Cum vedeti piata anul acesta, ce rute vor inregistra cresteri?

Paula Ardelean: Pentru primele 6 luni ale anului traficul a inregistrat o crestere de 10% comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut, iar gradul mediu de incarcare a crescut cu 5 puncte procentuale. Cresterile s-au inregistrat pe toate destinatiile, dar in proportii diferite.

Wall-Street.ro: In utimul an s-a mai schimbat moda destinatiilor de vara, din ce cauze?

Paula Ardelean: In contextul actual, majoritatea turistilor isi cauta oferte de vacanta pe Internet si de cele mai multe ori sunt in cautare de asa-zise “super oferte”. In acest context, unii prefera insulele exotice iar altii se indreapta spre locurile populare, celebre in intreaga lume, pentru arhitectura si istoria lor. Cert este ca in ultimii ani segmentul celor care aleg circuite prin orase renumite din Europa s-a redus semnificativ. Se prefera ca vizitele culturale sa fie facute in alte anotimpuri, mai putin toride sau sub forma unor minivacante, asa numitele city break-uri.

Wall-Street.ro: Cum au mers pachetele city break lansate de Carpatair?

Paula Ardelean: Vacantele scurte, tip City Breaks, au crescut in preferintele romanilor in ultima perioada, acestia avand mai putin timp la dispozitie, dar si bugete mai mici pentru vacanta. Prin astfel de oferte turistice dorim sa stimulam vacantele aditionale in randul romanilor, fata de vacantele de baza din perioada concediilor.

In februarie, Carpatair a lansat pachete personalizate City Breaks pentru 10 dintre destinatiile operate in Italia, Grecia si Germania. Serviciul Carpatair asigura clientilor transport dus-intors si 3 nopti de cazare la hoteluri de 3 si 4 stele (mic-dejun inclus) pentru 6 destinatii din Italia, 3 destinatii din Germania si o destinatie din Grecia.

In luna iunie, am lansat pachete city break catre destinatiile noastre din Romania (Bucuresti, Timisoara, Iasi, Cluj-Napoca, Craiova, Constanta si Sibiu). Aceste tururi de oras le ofera turistilor straini sansa de a descoperi locuri inedite in fiecare dintre cele 7 orase mari din Romania. Toate pachetele includ transport cu avionul dus-intors cat si cazare la un hotel de 3 sau 4 stele.

In perioada urmatoare dorim sa lansam oferte de tip city break si catre destinatiile noastre din Moldova si Ucraina.

Wall-Street.ro: Care sunt destinatiile cele mai cautate pe perioada verii?


Paula Ardelean: Italia ramane una dintre destinatiile la mare cautare si anul acesta. Turistii aleg deseori sa isi petreaca vacantele la Roma si la Venetia insa si restul destinatiilor noastre din Italia au priza la public.

De asemenea, destinatiile de Italia au reprezentat pentru multi turisti punctul de imbarcare pe croazierele din Mediterana. Croazierele au fost anul acesta printre sejururile preferate ale romanilor care au alternat vacantele de 5 stele din Turcia, Grecia sau Spania cu o saptamana pe mare.

Grecia ramane si ea in topul preferintelor romanilor ca destinatie de vacanta si in acest context vara aceasta am introdus frecvente aditionale pentru zborurile spre Atena.

Wall-Street.ro: Ce promotii aveti pe perioada verii? Cu ce procent pot creste gradul de incarcare al aeronavelor?

Paula Ardelean: Carpatair a introdus pentru perioada de vara 2011 campania promotionala “Ziua Norocoasa” prin care au fost oferite bilete de avion incepand de la 65 euro one-way cu toate taxele incluse catre 26 de destinatii din 7 tari. Campania a fost promovata si prin intermediul contului nostru de facebook, cu un landing page special creat pentru acesta oferta.

Wall-Street.ro: Cu cat timp inainte este bine sa ne luam bilet, pentru a plati mai putin?

Paula Ardelean: Recomandarea noastra este sa va planificati vacantele din timp pentru a beneficia de tarife convenabile. Cu toate acestea, in ultimii anii, asistam la o schimbare in comportamentul de achizitie al clientilor, decizia de plecare fiind luata de cele mai multe ori cu cateva zile inainte de data calatoriei. Astfel, unii sunt totusi norocosi si gasesc bilete convenabile, altii sunt nevoiti sa scoata mai multi bani din buzunar sau sa-si replanifice calatorile. Sfatul nostru este sa nu ezite si atunci cand si-au stabilit vacanta sa isi cumpere si biletele de avion asa cum isi achizitioneaza si hotelul.

Wall-Street.ro: Veti lansa rute noi? Catre ce destinatii?

Paula Ardelean: In 2011 am continuat strategia de dezvoltare prin adaugarea de noi rute si baze operationale. Astfel la inceputul anului am introdus zboruri directe pe ruta Iasi – Roma.

O alta noutate a acestui an a venit in iunie, cand Carpatair a inceput operarea in Turcia, odata cu lansarea de zboruri directe intre Constanta si Istanbul (Atatürk). Astfel, Carpatair a devenit prima companie aeriana care asigura conexiunea intre cele doua orase. Noua ruta Constanta – Istanbul (Atatürk) a inceput din 15 iunie 2011, cu o frecventa de 3 zboruri/saptamana in zilele de miercuri, vineri si duminica.

In plus, in vara 2011 am suplimentat programul de zbor prin introducerea asa-numitelor „Zboruri de duminica”. Cursele aditionale sunt operate in zilele de duminica prin hub-ul de la Timisoara catre 10 destinatii externe din Ucraina, Moldova, Italia, si Grecia. Astfel se doreste satisfacerea nevoii crescute de calatorie de pe perioada verii, in special in timpul weekend-urilor. Noile zboruri vor permite pasagerilor sa isi inceapa sau sa isi finalizeze perioadele de concediu in zilele de sambata-duminica.

Wall-Street.ro: Cati angajati are Carpatair? Veti face angajari anul acesta?

Paula Ardelean: Compania Carpatair are in prezent 500 de angajati, dintre care 300 isi desfasoara activitatea in Timisoara si restul in cadrul agentiilor Carpatair din tara si din strainatate.

Wall-Street.ro: Cate aeronave aveti? Veti mari flota in 2011-2012?

Paula Ardelean: Flota Carpatair este compusa in prezent din 15 aeronave (Saab 2000, Fokker 100 si Fokker 70).

Operatorul aerian de linie Carpatair opereaza in opt tari, Romania, Italia, Germania, Turcia, Grecia, Ucraina, Republica Moldova si Ungaria. Pe parcursul anului 2010 compania a introdus sase noi destinatii, inregistrand o cifra de afaceri de 74 milioane euro, in crestere cu aproximativ 14% fata de anul 2009.

Infiintata in 1999, Carpatair opereaza pe 10 aeroporturi interne si 19 externe. Numarul total de zboruri regulate efectute de companie depaseste 360 pe saptamana, spre 27 de destinatii din 8 tari. Din 2009 Carpatair a inceput procesul de extindere a operatiunilor in tara prin lansarea de zboruri directe spre Italia din Bucuresti-Otopeni, Craiova si Bacau.

Paula Ardelean a absolvit Facultatea de Stiinte Economice a Universitatii Babes Bolyai din Cluj- Napoca. Incepand din anul 2000 lucreaza pentru compania aeriana Carpatair.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Cristian Gubandru
Cristian este absolvent al Universității Româno-Americane și al unui MBA la Academia de Studii Economice (A.S.E.). Startul în jurnalism a fost în 2003 la agenția de presă Mediafax , parte a trustului MediaPro, pe poziția de redactor, iar mai târziu la agenția de presă NewsIn , parte din trustul de media Realitatea - Cațavencu, ca reporter și redactor șef al departamentului Companii. Pentru o perioadă scurtă de timp a scris pentru ziarul de...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri