Imaginea turismului romanesc in strainatate este mai proasta decat inainte de anul 1990, si asa se explica numarul mic al turisti straini care vin in ultimii ani pe litoral, comparativ cu cei care ajungeau in urma cu peste 20 de ani, au declarat reprezentantii patronatelor din turism, informeaza Mediafax.
"Dupa 22 de ani, Romania conteaza foarte putin ca destinatie turistica pe piata internationala. Conta mai mult inainte de 1989", a declarat presedintele ANAT, Corina Martin, la conferinta de deschidere a Targului de Turism al Romaniei, care se va desfasura intre 15 si 18 martie la Romexpo.

Potrivit reprezentantilor patronatelor, in ultimii ani vin pe litoral maxim cateva zeci de mii de turisti straini, spre deosebire de sutele de mii de straini prezenti in stațiunile de la Marea Neagra inainte de 1989.

"Ca sa refacem imaginea turismului romanesc si sa o aducem macar la nivelul pe care il avea inainte de 1990 ar trebui sa investim in promovare cateva miliarde de euro", a spus Mohammad Murad, presedintele Federatiei Patronatelor din Turismul Romanesc.

El spune ca imaginea turismului este stricata si pe plan intern, inclusiv de catre MDRT, ai carui sefi au vorbit permanent de evaziune, dar actiunile au lipsit.

"De ani de zile vorbim de evaziune, dar nu l-am vazut pe niciunul legat pentru asta", a afirmat Murad.

Reprezentantii patronatelor au sustinut ca o parte din banii alocati in ultimii ani pentru promovare externa au fost cheltuiti fara niciun folos.

"Nu ne intereseaza sa mergem la 100 de targuri, in tari care nu au niciun potential pentru noi. Sunt bani aruncati aiurea. Pe noi ar trebui sa ne interseze doar tarile cu potential", a spus Martin.

Ea este sustinuta si de Murad, care afirma ca acordarea greoiae a vizelor de catre Romania face ca fluxul de turisti din anumite tari sa fie nesemnificativ.

"De ce sa ne facem reclama in Japonia, daca vin zece japonezi pe an? De ce sa mergem in delegatie de 18 persoane in Rusia, cand acordarea unei vize pentru turistii rusi dureaza o luna? De aceea am acordat anul trecut doar 6.000 de vize pentru rusi, iar Bulgarii au acordat 380.000 de vize, dar la ei procedurile de acordare dureaza 48 de ore", a mai spus seful FPTR.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri