Iberia va concedia 4.500 de anagajati, peste o cincime din personal, masura fiind parte a procesului de restructurare a operatorului aerian spaniol, a anuntat International Airlines Group (IAG), care controleaza compania, scrie Mediafax.
Planul de restructurare prevede si reducerea cu 25 de aeronave flotei de avioane a Iberia, reprezentand 15% din capacitate, dar si reduceri de salarii, potrivit CNBC.

Compania vrea sa ajunga pana la sfarsitul lunii ianuarie la un acord cu sindicatele in privinta concedierilor.

In cazul in care nu se va ajunge la o intelegere, Iberia va reduce si mai mult capacitatea, a avertizat IAG.

International Airlines Group detine si operatorul British Airways.

Profitul operational al IAG a scazut cu 25% in trimestrul al treilea, din cauza costurilor mai mari pentru combustibili si a rezultatelor slabe ale Iberia. Castigul IAG a coborat de la 363 milioane de euro in trimestrul al treilea al anului trecut la 270 milioane de euro.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri