Wizz Air sustine ca decizia recenta a Curtii de Apel din Pitesti cu privire la un ajutor de stat acordat companiei aeriene low cost de catre Aeroportul din Timisoara este gresita, instanta nu are competente in judecarea problemelor implicate si nu a urmat procedurile corecte in acest caz.
Potrivit Tuca Zbarcea & Asociatii, Curtea de Apel Pitesti a anulat la jumatatea lunii noiembrie un ajutor de stat acordat companiei aeriene Wizz Air de catre Aeroportul din Timisoara, decizia fiind irevocabila, in cadrul unui proces initiat de competitorul Carpatair, reprezentat de respectiva casa de avocatura, scrie Mediafax.

"Wizz Air cunoaste hotararea recenta a Curtii de Apel din Pitesti. Wizz Air considera ca aceasta hotarare a fost luata gresit de o instanta care nu are nicio competenta in judecarea si intelegea problemelor implicate si care nu a urmat procedurile corecte in acest caz. Din punctul de vedere al legii, pe care Curtea de Apel din Pitesti a considerat oportun sa nu o ia in considerare, doar Comisia Europeana are competentele necesare pentru a decide in cazul presupului ajutor de stat. Analiza detaliilor economice, ce nu a fost luata in considerare de instanta (dar care este esentiala pentru orice pretins ajutor de stat) confirma faptul ca acordul incheiat intre Wizz Air si aeroportul din Timisoara este un acord autentic comercial care este pe deplin compatibil cu principiul investitorului privat si este confirmat de profitabilitatea continua a aeroportului", a anuntat joi compania.

Compania aeriana arata ca traficul de pasageri al aeroportului din Timisoara a crescut de la 300.000 de pasageri la peste un milion de pasageri in acest an, "aproape toata aceasta crestere fiind atribuita pasagerilor Wizz Air".

"Wizz Air este increzatoare ca oficialii Comisiei Europene vor constanta ca acordurile incheiate intre Wizz Air si Aeroportul din Timisoara sunt perfect justificate, fiind acorduri autentic comerciale. Wizz Air considera ca singurul beneficiar cu adevarat al ajutorului de stat din Timisoara este de fapt Carpatair, companie ce beneficiaza de taxe cu mult mai mici pentru transferul de pasageri, ce reprezinta 75% din traficul Carpatair prin Timisoara. Aceste taxe reduse, aplicate la majoritatea traficului Carpatair sunt in beneficiul pasagerilor care nu aduc valoare adaugata regiunii Timisoara. Pasagerii Wizz Air contribuie cu mult mai mult la veniturile auxiliare ale aeroportului si ale intregii regiuni, platind cu toate acestea taxe mai mari in comparatie cu taxele ridicol de mici si nejustificate ale Carpatair", se mai arata in comunicat.

Decizia Curtii de Apel Pitesti a confirmat o sentinta a Tribunalului Timis, care a hotarat la 30 august 2011, in cadrul unui proces initiat de Carpatair impotriva aeroportului Timisoara, ca reducerile oferite Wizz Air reprezinta un avantaj de natura economica atribuibil statului, in calitate de actionar majoritar al aeroportului, ca acordarea reducerii nu poate fi justificata din punct de vedere economic si ca masura distorsioneaza concurenta.

La sesizarea Carpatair, CE a deschis in mai 2011 o investigatie cu privire la relatiile contractuale dintre aeroportul din Timisoara si Wizz Air, respectiv un contract de marketing incheiat in 2008 si neplata unor taxe de aeroport in valoare de 2,6 milioane de euro, precum si reduceri suplimentare de 72% pana la 85% la toate taxele de aeroport pentru aeronavele de mare capacitate.

In luna septembrie a anului trecut, CE a emis o opinie preliminara conform careia discountul oferit Wizz Air este ajutor de stat.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri