Turistii care isi petrec sarbatorile pe Valea Prahovei sau in Brasov se pot bucura de sauna, plimbari cu sanii, pot participa la taierea porcului sau merge la colindat. Tarifele incep de la 280 de lei doua nopti de cazare, insa exista si varianta inchirierii unei vile, pentru cateva mii de euro, scrie Mediafax.
Valea Prahovei - cea mai scumpa statiune ramane Sinaia.

Hotelierii de pe Valea Prahovei au oferte speciale de sarbatori, in timp ce proprietarii de pensiuni inchiriaza vilele pentru Revelion pe cateva mii de euro, unii dintre ei punand conditii precum interdictia de a aduce mancare si bautura din afara.

Preturile de cazare la hotelurile si pensiunile din statiunile de pe Valea Prahovei sunt, anul acesta, egale sau cu cinci - zece procente mai mari decat anul trecut, spun hotelierii si reprezentantii agentiilor de turism. Acestia precizeaza ca, acolo unde tarifele la cazare sunt mai mari, acestea sunt dublate de oferte speciale, gratuitati sau diverse facilitati pentru turisti. La fel ca si in anii trecuti, preturile la cazare pe Valea Prahovei variaza in functie de clasificarea unitatilor hoteliere, dar si de statiune.

Conform ofertelor puse la dispozitie de Asociatia pentru Promovarea si Dezvoltarea Turismului Prahova, Sinaia, cea mai cautata dintre statiunile de pe Valea Prahovei, ramane si in acest sezon cea mai scumpa dintre statiunile prahovene.

Spre exemplu, hotelul de trei stele "Mara", administrat de RA-APPS, propune pachete speciale pentru Craciun, care cuprind doua sau trei nopti de cazare. Astfel, in perioada 23 - 27 decembrie la acest hotel o camera dubla costa 250 de lei pe noapte, iar pretul unui apartament ajunge pana la 1.800 de lei pentru trei nopti. Aceste preturi includ, pe langa cazare, mic dejun, tratatie traditionala, cina festiva in seara de Craciun, acces la piscina, sauna si jacuzzi.

Pentru Revelion, preturile pachetelor turistice la Hotelul "Mara" din Sinaia sunt comparabile cu cele din statiunile straine. Astfel, o noapte de cazare intr-o camera single in perioada 29 decembrie - 4 ianuarie costa 425 de lei, iar pretul unui pachet turistic cu patru nopti de cazare intr-un apartament este de 4.000 de lei. Pachetele turistice la acest hotel includ, pe langa cazare, cina festiva in noaptea de Anul Nou, brunch in prima zi a anului, acces la piscina, sauna si jacuzzi

De Revelion, Vila "Marald", care are 12 camere, poate fi inchiriata si in intregime cu 4.500 de euro pentru patru nopti de cazare sau 6.000 de euro pentru sase nopti de cazare, ambele oferte incluzand micul dejun.

Cel mai cunoscut hotel din statiunea Busteni, Hotelul "Alexandros", de trei stele, scoate la vanzare pachete turistice de trei, patru si cinci nopti de cazare. Pentru Craciun, un pachet turistic de trei nopti de cazare costa, pentru doua persoane, 690 de lei, un pachet care include patru nopti de cazare costa 840 de lei, in timp ce pentru cinci nopti, doua persoane care vor fi cazate in apartament vor plati 990 de lei. Cei care vor sa se cazeze in camera dubla la Hotelul "Alexandros" vor plati 555 de lei pentru trei nopti, 660 de lei pentru patru nopti si 765 de lei pentru cinci nopti.

Pentru Revelion, cazarea in acelasi hotel si in aceleasi conditii costa dublu. Astfel, un pachet pentru doua persoane cazate timp de trei nopti in apartament costa 1.600 de lei, pentru patru nopti pretul este de 1.860 de lei, in timp ce pachetul turistic cu cinci nopti de cazare costa 2.120 de lei pentru doua persoane. Cei care se vor caza in camera dubla vor plati 1.360 de lei pentru trei nopti, 1.540 de lei pentru patru nopti si 1.720 de lei pentru cinci nopti de cazare, doua persoane.
Pachetul turistic cuprinde cazare cu mic dejun, cina bufet in 30 decembrie sau tichete valorice pentru persoanele care se cazeaza dupa aceasta data, cina festiva cu open bar si program artistic de Revelion, brunch si cina festiva cu program artistic in prima zi a anului.

Unul dintre cele mai cunoscute Hoteluri din Busteni, "Gura Diham", renumit pentru preparatele traditionale si vanatoresti, pune la dispozitia turistilor pachete turistice de Revelion de patru sau cinci nopti de cazare, la pretul de 100 de euro de persoana pe noapte, pret care include cazare, masa - pensiune completa, pomana porcului din partea casei in 30 decembrie, masa festiva de Revelion si masa festiva si carnaval in prima zi a anului.

Potrivit presedintelui Asociatiei pentru Promovarea Turismului Prahova, Adrian Voican, pana acum gradul de ocupare a locurilor de cazare din statiunile de pe Valea Prahovei este de aproximativ 70% pentru Craciun, fiind deja rezervate cateva mii de locuri de cazare dintre cele omologate. Astfel, Voican a precizat ca in statiunile de pe Valea Prahovei sunt asteptati peste 6.000 de turisti care se vor caza pe locurile omologate din punct de vedere turistic, acestora urmand sa li se adauge cateva mii care merg la munte la prieteni, la casele de vacanta pe care le detin sau pe cont propriu.

Pentru Revelion, au fost rezervate pana acum peste 80% dintre locurile de cazare, iar primele vandute au fost cele mai ieftine. Adrian Voican a precizat ca de Revelion sunt asteptati aproximativ 9.000 de turisti care se vor caza in unitatile turistice omologate din statiunile de pe Valea Prahovei si ca, in prezent, mai sunt aproximativ 1.000 - 1.500 de locuri libere in aceste unitati.

Brasov - Tarife duble de Revelion, fata de Craciun

Pensiunile si hotelurile din judetul Brasov au fost ocupate in proportie de 80% pentru sarbatorile de Craciun si de 90% de Revelion, iar preturile la majoritatea unitatilor de cazare fie au ramas la fel ca anul trecut, fie au scazut usor fata de anul trecut.

Cele mai ieftine alternative de petrecere a sarbatorilor de iarna in stil traditional sunt oferite de pensiunile si vilele incluse in Asociatia Nationala de Turism Rural, Ecologic si Cultural (ANTREC), care, in judetul Brasov, pune la dispozitie circa 3.000 de locuri de cazare in localitati precum Bran, Moeciu, Poiana Marului, Rasnov, Zarnesti, Sacele sau Bunesti.

"Pensiunile si-au facut deja rezervarile in proportie de circa 80% pentru Craciun, iar de Revelion de aproape 90%. Mai sunt cateva pensiuni care nu au rezervata intreaga capacitate, dar majoritatea sunt rezervate suta la suta. Foarte greu se mai gasesc locuri pentru Revelion, dar pentru Craciun mai sunt", a spus Daniela Sergiu, asistent manager ANTREC Brasov.

Pentru un Craciun in stil traditional, un pachet de patru nopti costa intre 400 si 700 de lei de persoana, iar pentru sejurul de patru nopti de Revelion pretul unui pachet este dublu fata de Craciun - intre 900 si 1.500 lei de persoana. In pachet sunt incluse micul dejun si masa festiva de sarbatori, precum si diverse programe traditionale, cum ar fi taierea porcului si pregatirea preparatelor traditionale de sarbatori, plimbari cu saniile trase de cai sau mersul cu colinda "din poarta-n poarta".
De asemenea, si hotelurile din statiunile Predeal si Poiana Brasov sau de la Brasov sunt aproape pline, unele dintre acestea fiind rezervate suta la suta. Preturile insa sunt semnificativ mai mari fata de un sejur la pensiunile din zona rurala, incluse in ANTREC.

Hotelierii ofera, in principal, pachete pentru minimum trei nopti, in care sunt incluse facilitati, in functie de specificul fiecarei unitati hoteliere.

La o pensiune de trei stele din Predeal, un pachet de cinci nopti pentru perioada Craciunului costa 1.950 lei camera dubla, in care este inclus micul dejun si cina festiva de Craciun cu meniu traditional, iar pachetul de Craciun ultra all inclusive ajunge la 3.000 de lei camera dubla.
La aceeasi pensiune, de Revelion, pachetul cu demipensiune costa 3.500 de lei, iar cel ultra all inclusive, 5.000 lei camera dubla.

Exista si varianta de a inchiria o pensiunea intreaga, preturile variind in functie de locurile de cazare disponibile.
Astfel, o pensiune de trei stele din Predeal, cu o capacitate de 14-16 locuri, poate fi inchiriata la pretul de 2.000 de euro pentru trei nopti, de Revelion sau la 2.400 de euro pentru un sejur de patru nopti.

In Poiana Brasov preturile sunt ceva mai mari. La un hotel de trei stele preturile incep de la 232 euro pentru un pachet trei nopti de cazare de persoana in camera dubla, pana la 352 euro pentru un pachet trei nopti de persoana in apartament. Pretul include demipensiune si masa festiva de Craciun. Pachetul de cinci nopti de cazare porneste de la 356 de euro pana la 556 de euro/persoana, turistii primind din partea casei si cate un voucher in valoare de 50 de euro/sejur/camera pentru proceduri spa.

De Revelion, preturile sunt aproape duble, intre 657 de euro si 857 de euro de persoana pentru pachetul de cinci nopti si intre 800 si 1.090 euro de persoana pentru pachetul de sapte nopti.

Pretul include demipensiune, masa festiva de Revelion, program artistic live si vouchere de 100 sau 150 de euro pentru proceduri spa, in functie de pachetul ales. La un hotel de patru stele din Poiana Brasov, preturile se incadreaza intre 200 si 270 de euro de persoana, de asemenea cu demipensiune, masa festiva, acces la piscina, sauna si sala de fitness si activitati zilnice pentru copii la gradinita hotelului.

De Revelion, preturile cresc, pornind de la 880 de euro pana la 1.600 de euro de persoana pentru un pachet de cinci sau sapte nopti de cazare.

Sursa foto: poiana-brasov.com


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri