Proiectul privind functionarea teraselor sezoniere din Centrul Istoric, care cuprinde regulile in cazul activitatilor de alimentatie publica care se desfasoara intre 15 martie si 15 noiembrie, nu a intrunit numarul de voturi pentru a fi adoptat in Consiliul General al Municipiului Bucuresti.
Proiectul a fost votat de 16 consilieri generali, membri ai PDL si PPDD, in timp ce alti 23 dintre cei prezenti in sala la sedinta Consiliului General al Municipiului Bucuresti, membri ai USL, s-au abtinut, scrie Mediafax.

Proiectul pentru functionarea teraselor sezoniere din Centrul Istoric cuprinde regulile privind activitatile de alimentatie publica ce se desfasoara intre 15 martie si 15 noiembrie si stabileste ca terasele din aceasta zona sa functioneze pana la ora 4.00.

"Agentii economici care detin terase amplasate in Centrul Istoric Bucuresti in perimetrul delimitat de Bulevardul Regina Elisabeta la nord, Bulevardul I.C. Bratianu la est, Splaiul Independentei la sud si Calea Victoriei la vest, au obligatia ca, la orele 4.00, mobilierul sa fie strans in scopul asigurarii conditiilor necesare efectuarii serviciilor de salubrizare", se arata in regulamentul supus aprobarii in sedinta de luni a CGMB.

Lansat in dezbatere publica in luna ianuarie, proiectul pentru aprobarea "Regulamentului privind organizarea si functionarea teraselor sezoniere in perimetrul Centrului Istoric Bucuresti" propunea initial ca terasele sezoniere din Centrul Istoric sa functioneze, intre 15 martie si 15 noiembrie, doar pana la ora 22.00, exceptie de la aceasta regula facand terasele din perimetrul delimitat de strazile Lipscani, Bulevardul I.C. Bratianu, Splaiul Independentei si Calea Victoriei, care ar fi putut functiona pana la ora 24.00 in timpul saptamanii si in weekend pana la ora 1.00.

Ulterior, in urma opiniilor expuse de reprezentantii societatii civile, cat si de cetatenii Capitalei care au transmis propuneri asupra actului normativ, pe perioada in care proiectul s-a aflat in dezbatere publica, regulamentul a fost schimbat, si de comun acord cu patronii teraselor sezoniere s-a stabilit ca, incepand cu ora 4.00 dimineata, acestia sa elibereze domeniul public de mobilier, pentru a putea fi facuta salubrizarea strazilor.

In 2 februarie, primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a discutat cu membrii Asociatiei Comerciantilor din Centrul Istoric despre programul de functionare a teraselor sezoniere, dar si despre posibilitatea ca acestea sa aiba cromatica uniforma si mobilier adecvat specificului zonei.

Primarul Sorin Oprescu a spus atunci ca doreste ca Centrul Istoric sa arate ca orice zona turistica si de promenada din centrul unei capitale europene dezvoltate.

Regulamentul mai prevede ca spectacolele live organizate pe terasele sezoniere sa se termine la ora 22.00, fiind interzisa organizarea evenimentelor festive private, printre care si nunti sau botezuri.

Regulamentul stabileste ca vor constitui contraventii amplasarea pe terase a altor elemente de amenajare decat cele avizate, depasirea orarului de functionare, organizarea evenimentelor festive private, folosirea sistemelor de amplificare pentru difuzarea de muzica, servirea preparatelor "in vesela de plastic", montarea aparaturii electronice de tip TV, plasma, LCD, LED, video proiectoare, inclusiv alimentarea cu energie electrica a acestora.

In privinta mobilierului folosit la ameanjarea terasei, potrivit proiectului de regulament, se vor putea folosi "numai seturi identice de tipuri de mobilier, evitand-se culorile stridente". Documentul prevede si ca este interzisa utilizarea mobilierului de terasa pliant si a celui din material plastic, cromatica umbrelelor urmand sa fie incadrata in paleta "alb-beige".

Delimitarea teraselor va fi facuta cu aranjamente florale verzi, "pe care agentii economici se obliga sa le intretina", fiind interzisa utilizarea jardinierelor din plastic si a plantelor decorative artificiale. De asemenea, in proiect se arata ca este interzisa construirea platformelor si amplasarea cortinelor de protectie impotriva vantului si a ploii sau a covoarelor din materiale plastice.

De asemenea, proiectul prevede si ca va fi interzisa prepararea in aer liber a oricaror produse alimentare, "cu exceptia standurilor amenajate cu ocazia unor evenimente de scurta durata culturale, targuri sau expozitii ce includ demonstratii culinare".

Cei care incalca aceste prevederi ar urma sa fie sanctionati cu amenzi cuprinse intre 1.000 si 3.000 de lei, se mai arata in proiect.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri