Calin Ile, general manager in cadrul hotelului Ibis Gara de Nord, a identificat cinci elemente lipsa din turismul romanesc si care impreuna pot duce la dezvoltarea acestui sector.
Romania s-a clasat anul acesta pe locul 68 din 140 in indexul care masoara competitivitatea in domeniul turismului, realizat de World Economic Forum, dupa ce in 2011 ocupa locul 63.

Potrivit lui Ile, unul dintre cele mai importante elemente care trage mult in spate competitivitatea din turismul romanesc este lipsa unei legi a turismului.

"Nu avem o lege a turismului, desi lucram de 23 de ani la ea", a spus Calin Ile.

Ile a adaugat lipsa unei promovari a destinatiilor turistice din Romania, evidentiind slaba eficienta a marketingului si brandingului in atragerea de turisti, indicatori care au plasat tara noastra pe locul 123 in index.

Managerul general de la Ibis a mai enumerat intre elementele care lipsesc in turismul romanesc si a caror imbunatatire poate creste performanta in turism inexistenta unor statistici corecte, lipsa managementul destinatiilor turistice si a centre expozitionale moderne.

"Bucurestiul este singura capitala din Europa fara un centru modern de conferinte", a adaugat Calin Ile.

Conform acestuia, imbunatatirea acestor elemente ar duce de asemenea la cresterea contributiei directe (totalul cheltuielior facute intr-o tara de rezidenti sau non-rezidenti pentru turism) a turismului in PIB, care acum se ridica la 1,5%, in timp ce contributia totala este de 5,1%.

Contributia totala cuprinde investitiile facute de sectorul de turism si calatorii ( achizitia de avioane sau autocare, constructia de hoteluri), cheltuielile guvernamentale pentru sector ( securitatea in statiuni, centre de conferinta, promovarea turismului, mentinerea parcurilor nationale, muzee etc), precum si achizitiile facute de sectoarele care lucreaza direct cu turistii ( de exemplu achizitia de vin, curatenie in hoteluri, catering cumparat de liniile aeriene).

Potrivit estimarilor Consiliul Mondial al Turismului si Calatoriilor (World Travel & Tourism Council, WTTC), contributia totala a turismului din Romania in PIB va urca cu o medie de 5,8% in intervalul 2013-2023.

Lantul hotelier international Ibis opereaza in prezent patru hoteluri in Romania, dintre care doua in Bucuresti, unul in Constanta si unul in Sibiu. Ibis este parte din grupul hotelier international Accor.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Alice Gheorghe
Alice Gheorghe scrie pe domeniul Resurselor Umane (HR) si are o experienta de aproximativ sapte ani in presa scrisa. Pe Wall-Street.ro veti regasi sub semnatura ei stiri, reportaje si interviuri despre subiecte care variaza de la salarii, somaj la recrutare si tendinte in piata muncii.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri