Ministrul delegat pentru IMM-uri, turism si mediul de afaceri, Maria Grapini, spune ca sustine proiectul de construire a unui parc de safari si aventura intr-o fosta unitate militara din judetul Suceava, sustinand ca pana acum investitiile in turism s-au axat pe "amanunte" si nu pe proiecte mari, relateaza Mediafax.
Presedintele Consiliului Judetean Suceava, Catalin Nechifor, i-a prezentat ministrului Maria Grapini, in localitatea suceveana Paltinoasa, proiectul parcului "Safari-Adventure Park Bucovina" care va fi construit pe o suprafata de 96 de hectare, intr-o zona impadurita, pe locul unei foste unitati militare unde a functionat un depozit de armament.

Potrivit lui Nechifor, actualele facilitati existente, cladirile, dar si linia de cale ferata ingusta vor fi modernizate si integrate in noul concept de parc de aventura, care va include o zona pentru copii, river rafting, tiroliana, paint ball, turism extrem, dar si o zona de safari cu animale, aclimatizate zonei, care vor trai in semi-libertate.

In acest parc urmeaza sa fie amenajate structuri de cazare si de alimentatie publica, un amfiteatru cu scena pentru spectacole tematice, replica unui sat bucovinean unde turistii vor putea vedea o parte din meseriile traditionale si diverse obiceiuri.

"O astfel de dezvoltare, adresata si familiilor cu copii, tinteste o crestere a numarului de turisti in zona, dar si a numarului de innoptari", a spus Nechifor.

El a aratat ca judetul are structuri turistice pentru un asemenea proiect, cu peste 11.400 de locuri de cazare in 434 de unitati clasificate si peste 23.000 de locuri in unitatile de alimentatie publica, anul trecut, in judet fiind 238.000 de sosiri inregistrate oficial.

Catalin Nechifor a spus ca acest parc ar putea fi inaugurat in vara anului 2015, apreciind ca cea mai buna formula de finantare a investitiei este de parteneriat public-privat, intre Consiliul Judetean si un partener privat.

El a adaugat ca a discutat deja cu potentiali investitori care sa intre intr-un asemenea parteneriat. Potrivit lui Nechifor, in proiect va intra si Romsilva, in special pentru ingrijirea animalelor din parcul safari, dar si pentru intretinerea fondului forestier.

Ministrul delegat pentru IMM-uri, turism si mediul de afaceri, Maria Grapini, a spus, la randul sau, ca va sustine acest proiect in principal pentru ca este un proiect cu impact economic.

"Voi prezenta favorabil acest proiect", a spus ministrul, care a aratat ca intr-o zona ca Bucovina, unde "Dumnezeu a dat", trebuie doar adaugat.

Ea a mai spus ca in ultimii ani, in domeniul infrastructurii turistice, investitiile s-au axat pe lucruri mici, pe amanunte si nu au fost facute investitii concentrate intr-o zona.

Grapini a afirmat ca, inclusiv in domeniul partiilor de schi, s-au facut investitii mici, "derdelusuri", in loc sa fie facut un domeniu schiabil cu zeci de kilometri de partie.

Ea a apreciat ca proiectul initiat de CJ Suceava este cu impact economic mare si ca se pot gasi resurse de finantare europene in exercitiul 2014-2020.

Grapini a precizat ca face vizite in tara pentru a vedea proiectele care merita sa fie sustinute.

"Trebuie sa iei decizii dupa ce mergi la fata locului", a spus ministrul, care a subliniat ca voteaza acest proiect.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri