Romania poate sa atraga mai multi turisti prin promovarea intensa a produselor turistice care ofera experiente autentice iubitorilor de calatorii, a declarat pentru wall-street.ro Javier Garcia del Valle, CEO Happy Tour Group. El a nominalizat intre zonele cu potential ridicat Delta Dunarii, Transilvania si Bucovina.

"Asa cum am mai spus, sansa turismului romanesc consider ca este autenticitatea. Romanii nu se pot lupta in partii de ski bine dotate sau in plaje imense, insa toata lumea isi deschide ochii si sufletul cand vede lucruri autentice. Asadar, consider ca experientele autentice din Delta Dunarii, Transilvania sau Bucovina vor oferi turistilor straini ceea ce isi doresc: traditie, obiceiuri, autenticitate", a precizat Javier Garcia del Valle.

Romania trebuie sa invete sa se vanda

El a subliniat inca o data importanta promovarii in indeplinirea misiunii de a atrage mai multi turisti.

"Secretul este, fara indoiala, promovarea. Fie prin media internationala, fie prin agentiile de turism, Romania trebuie sa invete sa se vanda. Turistii straini care ajung in Romania trebuie sa o asocieze imediat cu traditii si experiente autentice si de abia atunci vom putea spune ca Romania se promoveaza. Totodata, secretul sta si in oferirea unor motive de a ne vizita, cum a fost si Festivalul George Enescu. Bilele au fost vandute aproape in totalitate, iar calitatea oamenilor care apreciaza astfel de spectacole este ridicata", a explicat seful Happy Tour Group.

Javier Garcia del Valle este de parere ca tara noastra a inceput sa faca pasi in aceasta directie.

"Romania incepe sa se trezeasca. Apar tot felul de proiecte care ii incurajeaza si pe romani, nu doar pe turistii straini sa viziteze Romania. In continuare imi mentin parerea ca Delta Dunarii, Transilvania si Bucovina, sunte zonele cele mai autentice din tara si le consider cumva bijuteria turistica a Romaniei", a spus Garcia del Valle.

Romanii isi rafineaza gusturile

In ceea ce priveste turistii romani, seful Happy Tour sustine ca gusturile iubitorilor de calatorii au inceput sa se rafineze si, chiar daca vaneaza oferte prin Early Booking, acestia aleg tot mai des destinatii exotice.

"Pe zona de leisure deja am inregistrat rezervari Early Booking pentru primavara si vara lui 2014, iar zona de corporate se anunta cel putin la fel de plina ca si 2013, atat pe partea de evenimente (M.I.C.E.) cat si pe partea de calatorii in interes de afaceri. (...) Consider ca romanii vor continua sa isi rafineze gusturile in materie de servicii si destinatii turistice si vor cauta tot timpul destinatii noi si, in egala masura, consider ca vor investi mai mult in confortul lor in vacanta. Deja mizam pe destinatii noi precum Insulele Capului Verde, dar si Bodrum in Turcia si Chania in Creta si mizam pe continuarea trendului ascendent inceput in 2012", a precizat Javier Garcia del Valle.

Happy Tour a fost infiintata in anul 1996 ca o afacere de familie. La sfarsitul anului 2007, compania a fost achizitionata de fondul de investitii GED Eastern Fund II, controlat de spaniolii de la GED Capital. Grupul Happy Tour estimeaza ca in 2013 afacerile au ajuns la 70 mil. euro.

Grupul este format din agentia de turism cu acelasi nume, agentia de turism online Paravion.ro, tour-operatorul Prestige Tours si brandul de lux al grupului Travel House.

Intre principalele agentii de turism din Romania se mai numara Eximtur, Christian Tour, Perfect Tour, TUI Travel Center (Eurolines) si Paralela 45.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Alice Gheorghe
Alice Gheorghe scrie pe domeniul Resurselor Umane (HR) si are o experienta de aproximativ sapte ani in presa scrisa. Pe Wall-Street.ro veti regasi sub semnatura ei stiri, reportaje si interviuri despre subiecte care variaza de la salarii, somaj la recrutare si tendinte in piata muncii.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri