Turismul chinez cunoaste o dubla expansiune impresionanta. Pe de o parte, sunt tot mai numerosi chinezii care merg in strainatate, iar pe de alta parte, tara trebuie sa isi adapteze infrastructurile pentru a primi un numar crescand de vizitatori, ceea ce modifica actuala abordare a marilor grupuri specializate, scrie saptamanalul francez Courrier International, citat de Rompres.

"Conceptul de turism - a se deplasa in strainatate pentru placere si nu in interes de afaceri - are mai putin de zece ani in China", explica saptamanalul britanic "The Economist", care a analizat cifrele si a constatat ca, din 1997, de cand autoritatile chineze au incetat sa mai limiteze drastic calatoriile in strainatate, numarul acestora a sporit in mod considerabil. in 2005, de exemplu, au iesit din tara 31 de milioane de chinezi; in 2010, numarul lor ar urma sa fie de peste 50 de milioane, iar in 2020, de 100 de milioane. Hotelierii, cei din sectorul alimentatiei publice, comerciantii de tot felul si agentii de voiaj din intreaga lume isi freaca mainile.

Cu toate acestea, privind lucrurile mai indeaproape, poate ca nu se vor inregistra si profituri. intr-adevar, numerosi sunt chinezii care nu merg mai departe de Hong Kong ori Macao, sau cei care se deplaseaza in tarile vecine doar pentru o zi - in Rusia, de exemplu - pentru a juca la cazino, o activitate inca interzisa in China. Doar 5-6 milioane de chinezi pot fi inclusi in categoria marilor calatori. Majoritatea acestora raman, totusi, in Asia, in tari cu un puternic potential turistic, cum ar fi Thailanda ori Malayezia. in fine, daca, anul trecut, in Europa a venit un milion de chinezi, putini sunt cei care merg in Statele Unite ale Americii si in Canada, tari in care intrarile sunt limitate si foarte controlate.

Lumea intreaga incearca sa-i atraga pe acesti turisti dintr-o lume noua. Scotia, de exemplu, a lansat in luna martie, pe intregul teritoriu al Republicii Populare, o campanie de promovare a golfurilor sale. Mexicul si Africa de Sud concureaza si ele. "Potentialul este enorm", subliniaza cotidianul californian "Los Angeles Times", care adauga la modul glumet ca "Venetia este pe cale sa se scufunde doar din cauza numarului de chinezi care se inghesuie in ea".

Cat despre prioritatile acestor noi vizitatori, ele difera simtitor de cele ale turistilor obisnuiti, in frunte cu japonezii. Confortul hotelurilor si hrana nu au o prea mare importanta pentru ei, "un pat tare si taietei reci sunt de-ajuns pentru a-i face fericiti", noteaza "The Economist". "Un grup de turisti-tip va descinde intr-un hotel ieftin, situat, uneori, la 50 de kilometri de orasul ce urmeaza a fi vizitat, se va deplasa cu autobuzul si va manca exclusiv hrana chinezeasca."

Turistii chinezi nu au decat un obiectiv: acela de a economisi pentru cumparaturi si de a se repezi la produsele de lux. "Lantul francez Accor a inteles bine problema, si a adaptat 56 dintre hotelurile sale europene de nivel mediu. Acestea propun, acum, taietei la micul dejun, programe de televiziune in limba chineza si un personal care vorbeste limba mandarina", adauga revista financiara londoneza.

"Dezvoltarea turismului chinez are dublu sens", scrie cotidianul britanic "The Independent", care precizeaza ca, in 2005, 120 de milioane de persoane au vizitat China. Orasul Chongqing, din vestul tarii, a anuntat deja ca, in decurs de zece ani, turismul va deveni pilonul industriei locale.

"Totusi, pentru a reusi acest pariu, va trebui ca, pe langa o ameliorare simtitoare a infrastructurilor, autoritatile chineze sa faca un efort in materie de drepturile omului, de libertate de exprimare si de protectie a mediului inconjurator", conchide ziarul englezesc.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri