Multi dintre turistii straini care viziteaza Romania de Paste si de Craciun sunt nemultumiti ca muzeele sunt inchise in aceasta perioada, iar unii dintre ei fac, din acest motiv, reclamatii catre agentiile prin care au venit sau catre birourile romanesti de turism din strainatate.

"Nu trebuie sa fim prea destepti ca sa ne dam seama ca produsul turistic contine si o parte de obiective precum muzeele care, daca lipsesc, intregul produs este compromis. De multi ani avem aceeasi problema cu aceste obiective, unde programul se incheie la ora 16:00, iar daca vine o sarbatoare precum Pastele sau Craciunul, se inchid de tot", a declarat Dragos Anastasiu, proprietarul grupului Eurolines, reprezentantul grupului german TUI in Romania, scrie Mediafax.

El spune ca atunci cand gasesc muzeele inchise, turistii straini fie fac reclamatii, fie scriu review-uri negative despre Romania pe diverse forumuri.

"Si duminica, in ziua de Paste, si luni, atat Muzeul Satului, cat si Palatul Parlamentului, cele mai importante obiective turistice din Bucuresti, au fost inchise. Noi am avut in Bucuresti peste 600 de turisti germani in aceste zile, iar unii dintre ei ne-au trimis reclamatii in care se plangeau ca muzeele au fost inchise", a spus George Marginean, proprietarul agentiei Karpaten Turism, reprezentantul Neckermann in Romania.

Alti turisti germani, austrieci sau francezi, care au vizitat Romania zilele trecute, au fost revoltati ca atat in Brasov si Sinaia, cat si in Bucuresti, cele mai multe obiective de interes "i-au asteptat" cu portile inchise si fara sa mentioneze pe pagina de internet ca de Paste obiectivul este inchis.

"Eu si cu sotul meu am fost de Paste in Brasov si Bucuresti si a trebuit sa constatam surprinsi ca foarte multe dintre obiectivele turistice au fost inchise din Vinerea Mare pana in Lunea Pastilor. Exista oare vreun motiv pentru care la sfarsit de saptamana, cand unele orase sunt pline de turisti, obiective ca Palatul Parlamentului sau Castelul Peles sunt inchise? Noi calatorim foarte mult cu ocazia Pastelui, dar nicaieri nu am intalnit o asemenea situatie. Am intalnit foarte multi turisti care erau la randul lor foarte suparati ca foarte multe obiective nu puteau fi vizitate decat de afara. Credem ca acest lucru este daunator pentru turismul romanesc", a scris marti o turista germana intr-o adresa trimisa unei agentii romanesti.

Majoritatea tarilor din Europa tin deschise muzeele de sarbatori. Istvan Horvath, proprietarul agentiei maghiare Imola Tours, a declarat ca toate muzeele din Budapesta au fost deschise zilele trecute.

"Parlamentul, Opera si toate muzeele din Budapesta au fost deschise de Paste. Acestea se inchid de obieci lunea, dar de data asta au ramas deschise si s-au inchis azi (marti - n.r.). In Budapesta au fost in aceste zile peste 200.000 de turisti. Este o mare greseala sa tii inchise muzeele de sarbatori, cand se stie ca vin cei mai multi turisti", a spus Horvath.

Gheorghe Fodoreanu, proprietarul agentiei Invitation Romania, specializata in incoming, afirma ca atunci cand obiectivele sunt inchise de sarbatori, pierderea este dubla: se pierd bani, de cateva ori mai multi decat intr-o zi obisnuita, dar se pierde si imagine.

"O alta mare prostie este ca in timpul sezonului muzeele sunt deschise pana la ora 16:00, pe cand in alte tari programul este pana la ora 20:00 sau chiar mai tarziu. De Paste, Craciun si alte sarbatori, muzeele trebuie, de asemenea, sa fie deschise. De fiecare data, in aceasta perioada, turistii straini fac reclamatii, cer banii inapoi si spun ca nu mai vin data viitoare", a mai spus Fodoreanu.

El a adaugat ca tocmai muzeele cu care se promoveaza Romania in strainatate, precum Peles, Palatul Parlamentului sau Muzeul Satului nu au putut fi vizitate de turisti in aceasta perioada.

"Noroc cu manastirile din Bucovina, care sunt deschise pe tot timpul anului si avem si noi unde sa ducem turistii in aceste perioade", a mai spus Fodoreanu.

Dragos Anastasiu crede ca nimeni nu are o viziune privind industria turismului, indiferent ca muzeele sunt detinute de stat, autoritati locale sau privati.

"Acestea sunt lucruri de interes national. Faptul ca tinem aceste obiective inchise de sarbatori arata nivelul nostru de gandire mic sau foarte mic. Palatul Parlamentului este unul dintre cele mai vizitate obiective din Bucuresti. Cum sa fie inchis de Paste? Carui turist strain ii trece prin minte asa ceva?", a mai spus el.

Turismul a avut anul trecut o contributie totala de 5,1% la Produsul Intern Brut, ceea ce plaseaza Romania pe locul 154 in lune, din 184 de tari, in urma Albaniei, Bulgariei, Ungariei, Cehiei si Slovaciei, potrivit unui raport al Consiliului Mondial al Turismului (WTTC).

Cei 1,71 milioane de turistri straini care au vizitat anul trecut Romania, majoritatea in interes de afaceri, au cheltuit 4,79 miliarde lei (1,08 mld.euro), cea mai mare pondere fiind detinuta de sumele alocate pentru cazare, potrivit datelor anuntate de Institutul National de Statistica (INS).

Citeste si:

    Desi numarul de nopti petrecute de turistii straini in structurile de cazare din Romania a crescut anul trecut cu 5,1% turismul romanesc este in continuare cu mult in urma statelor vecine, mai putin de una din cinci innoptari revenind vizitatorilor din afara tarii. Turistii straini au petrecut anul trecut in Romania 3,5 milioane de nopti, printre cele mai scazute niveluri din UE, de peste patru ori sub rezultatele Ungariei sau Bulgariei.

    Sursa foto: Shutterstock, Stalpi cu fir rosu

    Abonează-te pe

    Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

    Despre autor
    Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

    Te-ar putea interesa și:



    Mai multe articole din secțiunea Turism »



    Setari Cookie-uri