Aproximativ 40.000 de romani vor pleca in vacanta de Rusalii, cu 30% mai putini decat anul trecut. In 2013, sarbatoarea a fost la sfarsitul lunii iunie, cand elevii erau deja in vacanta, potrivit unui comunicat al Federatiei Patronatelor din Turismul Romanesc (FPTR).

Circa 10.000 dintre romani au ales litoralul, dar statiunile montane, cele balneare si agroturistice sunt si ele in topul destinatiilor alese de turisti in aceasta perioada. Potrivit datelor FPTR, in acest sfarsit de saptamana prelungit unitatile de cazare vor primi cu 25% mai multi turisti decat in orice alt weekend din luna mai, pentru ca se anunta vreme buna.

Cu toate acestea, vor fi mai putini romani in statiuni in comparatie cu aceeasi perioada a anului trecut, cand au mers in vacanta circa 60.000 de turisti, dintre care numai pe litoral 30.000 de persoane. "Anul trecut, zilele libere de Rusalii au picat la sfarsitul lunii iunie, cand elevii erau deja in vacanta de vara, iar multi parinti au profitat de sarbatoare pentru a pleca intr-un scurt concediu undeva in tara. In 2014, din pacate, sarbatoarea coincide cu perioada examenelor nationale, dat fiind ca marti incep probele orale ale Bacalaureatului, de aceea multi romani si-au amanat concediul", a declarat Dragos Raducan, vicepresedintele FPTR, scrie Mediafax.

In plus, anul acesta sezonul estival incepe mult mai greu, parte din cauza vremii care ii tine acasa pe romani, parte din cauza bugetului tot mai mic pe care il aloca pentru concedii. "Zilele libere - fie de 1 Mai, de Rusalii sau pe 15 august - sunt o adevarata mana cereasca pentru hotelieri, mai ales in acest context", considera reprezentantul FPTR.

De Rusalii, hotelierii din statiunile montane sau de la malul marii vin in intampinarea turistilor cu oferte speciale. Astfel, in unele unitati de cazare, tarifele sunt cu 30% mai mici in aceasta perioada. In plus, unii proprietari ofera o masa festiva gratuita de Rusalii. Cei care vor sa profite de zilele libere pentru a se relaxa vor avea acces gratuit la sauna, piscina sau pot incerca tratamentele de infrumusetare.

Sursa foto: Plaja in Costinesti/Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri