In primul semestru 2014 unitatile de cazare din Viena au incasat de la turistii romani peste 4,96 milioane de euro, cu 10% mai mult decat in aceeasi perioada a anului trecut, arata un bilant al Asociatiei Vieneze de Turism (WienTourismus). In aceasta suma sunt cuprinse doar innoptarile, fara mic dejun si fara impozitul pe cifra de afaceri.

O crestere a fost semnalata si in ceea ce priveste numarul sosirilor si al noptilor de cazare in capitala Austriei: din ianuarie pana in iunie 2014 au fost inregistrate din Romania 51.140 sosiri (+1,5%) si 110.382 innoptari (+6,3%).

Romania, pe locul 11 in turismul vienez

Astfel, Romania ramane o piata de interes pentru turismul din Viena, aflata in continuare pe locul al 11-lea intr-un clasament realizat dupa numarul noptilor de cazare. Primele zece locuri sunt ocupate de Germania, Austria, Rusia, SUA, Italia, Marea Britanie, Elvetia, Franta, Spania si Japonia. Dintre tarile aflate in top 10 cele mai importante cresteri in ceea ce priveste numarul de innoptari din primul semestru au fost inregistrate in cazul Italiei (+18,1%) si al SUA (+15,6%), iar cea mai semnificativa scadere in cazul Rusiei (-11,5%).

Turismul vienez se lauda totodata cu un nou record: 6 milioane de innoptari in primul semestru 2014, cu 5,8% mai multe decat in prima jumatate a anului trecut, si o cifra de afaceri neta, rezultata exclusiv din noptile de cazare din perioada ianuarie - iunie 2014, de 295,3 milioane euro (+8,8% in comparatie cu primul semestru 2013).

Citeste si:
Tara lui Mos Craciun, preferata de romani pentru Sarbatorile de iarna
Tara lui Mos Craciun,...

Sursa foto: Viena, vedere noaptea/Shutterstock.com

Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Turism »




Ascultă primul podcast de FinTech și digital banking din piață.

Citeste si
Romanii prefera escapadele de Craciun: unde petrec sarbatorile