Cluburile, barurile si muzeele din Bucuresti sunt descrise intr-un articol publicat pe site-ul revistei americane Vogue, potrivit careia Capitala Romaniei ar trebui sa se regaseasca pe lista de destinatii obligatorii din agenda oricarui turist.

Farmecul cladirilor din Centrul Vechi, alaturi de barurile, cluburile, muzeele si magazinele din Bucuresti, dar si "unele dintre cele mai cool case de moda din lume", sunt laudate in acest articol publicat pe site-ul revistei Vogue, citat de Mediafax.

Magazinul Entrance, considerat o destinatie a "luxului underground", reprezinta, potrivit materialului publicat pe vogue.com, un exemplu stralucit care reflecta creativitatea si dezvoltarea Bucurestiului, chiar daca o parte a acestei dezvoltari ramane oarecum ascunsa, sub fatada unui centru urban anost, care, in ultimul deceniu, a inceput sa se trezeasca la viata.

In acelasi articol sunt citate alte sapte atractii turistice care au potentialul de a-i ajuta pe turisti sa descopere frumusetile orasului. Alt Shift, un restaurant din centrul Bucurestiului, este mentionat datorita meniului sau italian. In plus, la parter se afla Control, unul dintre cele mai "cool" cluburi de noapte din Capitala, precizeaza vogue.com.

Energiea, care se autodefineste ca un hub cultural, se remarca atat prin arhitectura deosebita a cladirii in care functioneaza, dar si prin cartofii prajiti serviti in interior, care sunt "probabil cei mai buni din Bucuresti".

Origo Coffee, o cafenea pe aceeasi strada cu Energiea, este un loc "in care clientul poate sa isi aleaga si sa isi prajeasca singur boabele de cafea din sortimentul preferat. Seara, dupa ora 19.00, localul se transforma intr-un bar in care sunt servite cocktailuri si mai multe feluri de limonada.
Interbelic, amplasat in Centrul Vechi, este renumit pentru cocktailurile sale asezonate cu felii de rodie.

Raionul 4, un magazin in care clientii pot gasi articole ale unor case de moda celebre, se afla in apropiere de o cladire emblematica a Bucurestiului - Ateneul Roman, mai spune vogue.com. De asemenea, potrivit Vogue, parfumeria Madison, amplasata pe Calea Dorobantilor, prezinta clientilor o gama variata de parfumuri celebre, dar si esente de nisa, cu arome fine si mai putin cunoscute.

Muzeul National de Arta Contemporana, amenajat intr-o cladire celebra, construita in era comunista - Palatul Parlamentului -, prezinta un contrast puternic intre arhitectura din acea epoca si "expozitiile si evenimentele culturale pline de viata, revolutionare, din interior", precizeaza Vogue.

Sursa foto: Nic Vilceanu/Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri