Wizz Air va opera noi curse din Sibiu catre Milano, Madrid, Memmingen si Nurnberg, din a doua jumatate a anului, au anuntat, miercuri, reprezentantii Consiliului Judetean Sibiu. Momentan, zborurile nu au fost introduse in platforma de rezervari pe Wizzair.com.

Potrivit unui comunicat de presa transmis, miercuri, de reprezentantii Consiliului Judetean Sibiu, institutia a desemnat castigatorul procedurii de selectie publica in vederea acordarii de ajutoare financiare pentru companiile care deschid noi rute de pe Aeroportul International Sibiu, licitatie lansata in ianuarie 2016, potrivit News.ro.

"Din cele sapte rute propuse pentru licitatie, doar pentru patru a fost depusa oferta de catre singura companie aeriana participanta, Wizz Air, cea care a si fost desemnata castigatoare a licitatiei. Wizz Air va opera zboruri spre Milano, Madrid, Memmingen si Nurnberg, incepand din a doua jumatate a anului", se arata in comunicat.

Potrivit documentului, in prezent se analizeaza propunerile contractuale, iar contractul se va semna in cursul lunii aprilie, la sediul aeroportului. Aeroportul Sibiu este o regie autonoma care functioneaza in subordinea Consiliului Judetean Sibiu.

La finalul lunii ianuarie, CJ Sibiu a lansat licitatii pentru deschiderea de sapte noi rute catre tari din Europa. Obiectul licitatiei l-a constituit cresterea conexiunilor directe dintre judetul Sibiu si Milano, Roma, Madrid, Barcelona, Paris, Memmingen si Nürnberg.

In 25 februarie au fost deschise ofertele depuse, iar la momentul respectiv reprezentantii CJ Sibiu anuntau ca o singura companie a depus oferte pentru patru dintre cele sapte destinatii licitate. Tot atunci, surse oficiale declarau ca operatorul aerian care a depus oferta este Wizz Air, companie interesata de cursele catre Madrid, Milano, Memmingen si Nürnberg.

Compania care infiinteaza noi curse de pe Aeroportul Sibiu beneficiaza de ajutor de stat, dupa ce CJ Sibiu a obtinut aprobare de la Comisia Europeana in acest sens. Potrivit deciziei Comisiei Europene, in perioada 2013-2017, CJ Sibiu poate acorda 2,8 milioane de euro sub forma de ajutor de stat pentru companiile care infiinteaza curse de pe Aeroportul Sibiu.

Conditia oferirii ajutorului de stat este ca traseul sa ramana deschis minimum cinci ani, iar ruta deschisa sa nu mai fie operata de pe Aeroportul Sibiu de vreo alta companie. Frecventa minima pentru care se acorda ajutorul este de doua curse pe saptamana.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri