Beijing (se citeste Pei Cin) inseamna, textual, Capitala din Nord. Capitala Chinei este un oras despre care a scrie o carte intreaga ar fi putin. Iata-ne pentru inceput pe aeroportul Capital, enorm, extins inca mai mult pentru apropiata Olimpiada din 2008. Viteza cu care se construieste in China este incredibila pentru europeni.
Bulevardul pe care rulam este perfect neted si permite viteze mari prin lipsa intersectiilor. Toate pasajele sunt denivelate.
Oboseala se topeste din cauza curiozitatii. Beijingul ne apare imens, cu o circulatie functionala, in ciuda miilor de masini. Aflam ca are cinci centuri autostradale si se mai construiesc doua. Privesc cu ochi de constructor blocurile, media fiind de 25 de etaje. Cateva imobile impozante trec insa de 40 de etaje. Se construieste in forta, peste tot se vad zeci de macarale. Pe sosea alearga masini de marci occidentale si cpiile lor chinezesti: Audi, VW, Mercedes, Porsche etc.
City Hotel, la care vom locui, e situat in cartierul ambasadelor, in zona de Est. Are forma neobisnuita a unui triunghi echilateral, cu miezul destinat celor trei lifturi. Are 23 de etaje, cladit, cum imi dau seama, din structura de beton armat cu pereti de compartimentare subtiri. Vom locui la nivelul cinci. in China, parterul se numara, are numarul 1, deci stam la etajul 4 dupa norma europeana. Catul 13 nu exista, din superstitie. Decoratiunile imbina stilul oriental cu cel european. Dar la primul pranz, care se ia traditional la ora 12.00, cina fiind fixata la 18.00, primim ca tacamuri betisoare. Obisnuit din Vietnam, nu am probleme in manevrarea lor. Testul suprem: sa mananci cu betisoare arahidele.
Sar peste intervalul de odihna oferit de gazde si, desi suntem dupa 13 ore de zbor, ies pe Bulevardul de Est ca sa descopar Beijingul pas cu pas. De pe o pasarela inalta de vreo opt metri peste bulevard - in Beijing, cum ziceam, toate intersectiile sunt evitate - se vede soseaua imensa, cu sase benzi auto si alte patru pentru ciclisti. Mi se pare ca zaresc deodata milioane de oameni. Alaturi e o parcare uriasa de biciclete, langa un supermarket. Mi se pare imposibil sa-si mai regaseasca un om propriul vehicul. in China, ma gandesc, bicicletele nu se fura, se completeaza. E numai prima impresie dintr-o serie extraordinara.
In Templul Cerului
Pentru cel care scrie aceste randuri, China a insemnat in primul rand un contact cu literatura chineza, vie si mai ales extrem de citita. Sa ai un public potential de un milard si un sfert e minunat, dar nu e chiar simplu. Un ziar modest are un tiraj de doua milioane de exemplare! in China, scriitorii, nu toti, sunt stipendiati de stat sa scrie. Ce-i drept, unii nu se multumesc cu subventia si renunta la ea in favoarea scenariilor de film si TV. Dar si ei se bucura de consideratie. Telenovelele cu subiecte locale, filmele politiste chinezesti sunt din abundenta, pe toate canalele. Din pacate, sunt inaccesibile din cauza limbii. in general, industria cinematografica si TV este coplesitoare si astfel apar si premii europene pentru pelicule chinezesti.
Despre vizita, coplesitoare de altfel, in Piata Tien An Men si prin Orasul Interzis (o zi de umblat de la un capat la altul) nu voi scrie pentru ca, presupun, multa lume cunoaste aceste locuri simbolice ale Beijingului. Sa cautam a pronunta totusi corect Pei Cin, pe mine a ajuns, dupa revenirea in tara, sa ma supere pronuntarea, obstinata la noi, a g-ului final, ca si cum cineva ar citi monsieur cum se scrie.
Mai mult decat Orasul Interzis m-a impresionat Templul Cerului, locul de rugaciune al imparatilor din dinastiile Ming si Quin (pronuntie: Min si Cin). Ansamblurile monumentale sunt mai spectaculoase, desi mai mici decat cele din Palat si, mai ales, axul nord-sud al superbului complex de constructii e inconjurat de un parc de dimensiuni enorme, desavarsit ingrijit.
Mirific este parcul in sine, dar si ceea ce se intampla acolo. Mii de chinezi se odihnesc sau mediteaza in pavilioane de lemn, pe banci sau in mers. Unii merg cu spatele, ca o forma de exercitiu mental, de concentrare. Grupuri de oameni canta in coruri armonioase: e clar ca se cunosc, se intalnesc pentru a exersa si canta impreuna cu regularitate, fara alt scop decat propria placere. Nu concerteaza in fata unui public.
Alte grupuri danseaza dupa propriile voci sau dupa cate un casetofon. Unii tineri joaca jocuri sportive usoare, dintre care cel mai frecvent, necunoscut la noi, este un fel de badminton, dar la care paletele sunt din metal si fluturele are in cap un magnet. El nu e respins, ci se fixeaza pe paleta, apoi e eliberat cu o miscare din incheietura spre partener. Am vazut perechi abile, care jucau cu doi fluturi simultan. Desi era o joaca, pentru un necunoscator aducea cu un numar de circ.
Senzatia este de pace si relaxare perfecta intr-o gradina chiar edenica, in consonanta cu numele. Desi Templul este acum doar un muzeu, iar ritualurile din parc sunt laice, sensul e tot al unei reculegeri. Gazonul este perfect, lasand Londra in urma. Copacii au, unii dintre ei, si 500 de ani. Nu se aude nimic strident, curatenia este desavarsita si fumatul interzis, desi ne aflam in aer liber. Muzeul este incadrat in acest parc uimitor si trecerea prin el, desi dureaza cateva ore sa-l strabati - sau tocmai de aceea -, te lasa relaxat si fericit.
Citeste si:
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și:
