Invitation Romania, unul dintre principalii touroperatori romani specializati pe incoming, a inregistrat in primele sase luni ale anului o crestere de 28% a cifrei de afaceri, generata doar de aducerea de turisti straini, deci de exportul de servicii.

Pana la finalul anului 2018, Invitation Romania estimeaza o cifra de afaceri de 4 milioane de euro, generata doar de incoming.

"De departe, principala piata externa este Europa, de unde vin peste 90% dintre turisti. De asemenea, piata din Statele Unite ale Americii creste mult, iar piata asiatica stagneaza. In concluzie, avem nevoie de investitii in birourile de promovare turistica, in participarea la targurile internationale de turism si de o prezenta cat mai mare pe piata europeana”, a declarat Gheorghe Fodoreanu, presedintele Invitation Romania.

In ceea ce priveste legislatia care va reglementa situatia asigurarilor contra insolventei si falimentului, respectiv despagubirea turistilor, Gheorghe Fodoreanu considera ca raspunsul Asociatiei Nationale a Agentiilor de Turism la propunerea Ministerului Turismului a fost foarte clar, dar nu a oferit solutii.

"Nu poti sa ceri niciunei institutii de stat sa creeze, sa puna la dispozitie un fond de garantare. Acest fond ar trebui constituit de catre membrii ANAT sau de catre reprezentantii mediului privat. Dar, pe de alta parte, nu avea niciun sens ca ministrul Turismului sa intre in contradictie cu ANAT, deoarece, astfel, a inasprit relatia cu asociatia, dar si cu reprezentantii mediului privat din turism si a contribuit la degradarea imaginii agentiilor de turism pe piata. Breasla agentiilor de turism nu merita, in niciun caz, o astfel de reactie, datorita faptului ca, de 30 de ani, agentiile tin industria turistica a Romaniei in spate, fara sprijin institutional!”, a adaugat Gheorghe Fodoreanu.

Acesta considera ca ANAT are obligatia de a identifica solutii referitoare la asigurarea contra insolventei si falimentului.

Citeste si: ANAT, scrisoare deschisa catre ministrul Turismului

Voucherele de vacanta au crescut calitatea serviciilor din turism

Referitor la voucherele de vacanta, Gheorghe Fodoreanu crede ca, desi au fost oferite multe interviuri si emise multe pareri pe aceasta tema, aproape nimeni nu a sesizat esentialul importantei continuarii acestui concept pentru turismul romanesc. Voucherele de vacanta au avut o contributie extraordinara la imbunatatirea calitatii prestatiilor turistice ale Romaniei. Atunci cand serviciile sunt bune, ele pot fi promovate si vandute cu succes si peste hotare.

"Mentinerea acordarii voucherelor de vacanta pe termen lung ar reprezenta cel mai mare sprijin pe care Ministerul Turismului l-a oferit vreodata exportului de servicii”, a mai spus Gheorghe Fodoreanu.

Citeste si: Fodoreanu: Incomingul este ratiunea de a fi a unui minister. A doua ratiune nu exista

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri