Piata croazierelor a crescut considerabil in ultimii ani. Succesul acestor vacante se datoreaza campaniilor de promovare, dar si tarifelor tot mai scazute, care fac ca produsul sa fie accesibil unui numar tot mai mare de turisti. Pretul unei croaziere porneste de la 300 de euro de persoana, iar pachetul include cazare, masa, petreceri si divertisment la bord. Croazierele pe Marea Mediterana sunt cele mai cautate de catre turistii romani.

Romanii au prins gustul croazierelor, iar asta se vede in cererea tot mai mare pentru acest tip de vacante. Anul trecut, agentia de turism Croaziere.net a inregistrat 11.000 de pasageri romani, in crestere cu aproape 38% fata de anul 2017, cand a avut 8.000 de clienti. Compania Croaziere.net detine o cota de piata de 78% din segmentul de croaziere.

"Principalul motiv pentru care piata romaneasca a crescut asa de mult in ultimii ani au fost campaniile de constientizare asupra produsului care au fost derulate in piata, dupa care un alt motiv important a fost si tariful comparativ cu al oricarui alt tip de vacanta si astfel romanii au devenit curiosi sa incerce un nou tip de experienta", a declarat Casiana Basea, proprietarul Croaziere.net.

De asemenea, costul croazierelor a scazut in ultimii ani. In prezent, tariful unei croaziere porneste de la 300 de euro de persoana, pachet ce include toate mesele, cazarea, petrecerile si divertismentul. Nu sunt incluse transportul pana la portul de imbarcare si nici taxele portuare.

"Romantismul este un alt motiv pentru care cuplurile opteaza pentru o croaziera. Plajele izolate, mesele servite pe un balcon cu o priveliste asupra oceanului, serviciile Spa pentru doua persoane sunt doar cateva dintre lucrurile romantice disponibile la bord", a mai spus Casiana Basea.

Citeste si:
Romania, nominalizata in top 5 cele mai cautate destinatii in 2020
Romania a fost nominalizata...

Citeste si: Ocolul lumii in ...117 zile: 30 de tari, 61 de porturi, 56 de obiective incluse in Patrimoniul UNESCO

Croazierele, crestere de peste 20% fata de celelalte vacante

In ultimii cinci ani, croazierele au avut o crestere de 20,5% fata de celelalte tipuri de vacante. Anul trecut, la nivel global, piata de croaziere a inregistrat un numar de 27,2 milioane de turisti, in crestere cu 10% fata de 2016 si in crestere usoara fata de 2017, cand numarul de pasageri atinsese 25,8 milioane.

Turistii se orienteaza spre croaziere pentru ca isi doresc o altfel de vacanta, o vacanta diferita de clasicul sejur intr-o singura destinatie, isi doresc varietate, sa vada cat mai multe orase intr-un timp egal cu timpul petrecut intr-un sejur sau circuit si sa primeasca un pachet complex de experiente fata de o vacanta standard, obisnuita, iar o croaziera le ofera transport, cazare, masa, divertisment si accesul sa viziteze cat mai multe porturi

Casiana Basea, proprietarul Croaziere.net

Citeste si:
Cate hoteluri de 5 stele sunt in Romania
Cate hoteluri de 5 stele sunt...

Cele mai cautate croaziere la nivel mondial sunt cele cu destinatia Caraibe, intrucat cei mai multi turisti calatoresc din SUA.

In ceea ce priveste optiunile turistilor romani, cei mai multi aleg croazierele pe Mediterana, in special zona de vest a acesteia, deoarece distanta dintre portul de imbarcare si punctul de plecare din Romania este relativ mica si se poate ajunge foarte usor cu un zbor de linie sau un zbor low cost. Insa la fel de populare sunt si croazierele din Europa de Nord, in capitalele baltice sau fiordurile norvegiene.

Foto: Shutterstock.com

Citeste si:
Voucherele de vacanta vor fi acordate pe card
Voucherele de vacanta vor fi...

"O vacanta de tip croaziera aduce multe avantaje. In primul rand, turistii care aleg sa mearga intr-o croaziera pot sa-si planifice fiecare zi asa cum vor, pot sa iasa in oras sa aiba parte de o zi activa de vizita sau pot sta la plaja sau sa ramana pe vas sa faca plaja si sa fie rasfatati de echipajul de la bord. In decursul unei saptamani vor vizita 5-6 orase port diferite care, de cele mai multe ori, daca ar fi sa le viziteze pe cont propriu, ar presupune o cheltuiala mult mai mare, dar si mai multa oboseala", a explicat Casiana Basea.

In Europa, cele mai populare porturi de imbarcare din aceasta destinatie sunt Barcelona, Civitavecchia (Roma), Genova, Savona sau Napoli.

Reduceri la croaziere la Targul de Turism

Editia de primavara a Targului de Turism din Bucuresti va avea loc in perioada 21-14 februarie, la Romexpo. Compania Croaziere.net, prezenta la targ, anunta reduceri pentru toate croazierele individuale, achizitionate in perioada 21 februarie - 4 martie, in valoare de 8% din tariful croazierei, fara taxe.

O croaziera de grup organizat, cu zbor inclus, in capitalele baltice, de sapte nopti, porneste de la 1.259 euro de persoana. Plecarea este in 8 iunie si opreste in porturile: Copenhaga (Danemarca), Helsinki (Finlanda), Kiel (Germania), St. Petersburg (Rusia) si Tallinn (Estonia).

De asemenea, o croaziera de grup organizat, cu zbor inclus, in Fiordurile Norvegiene, de sapte nopti, costa incepand de la 1.219 euro de persoana. Plecarea este in 7 septembrie si opreste in porturile: Copenhaga (Danemarca), Flaam (Norvegia), Kiel (Germania), Stavanger (Norvegia), Hellesylt/Geiranger (Norvegia).

O alta oferta este o croaziera de 12 nopti de grup organizat cu zbor inclus in Insulele Canare, Portugalia si Maroc. Se pleaca in 12 noiembrie si opreste in porturile: Barcelona (Spania), Casablanca (Maroc), Funchal (Madeira, Portugalia), Genova (Italia), Malaga (Spania), Roma (Italia), Santa Cruz de Tenerife (Insulele Canare), Provence (Marsilia, Franta). Aici preturile pornesc de la 1.519 euro de persoana.

Cea de-a 41-a editie a Targului de Turism al Romaniei vine cu oferte de la peste 330 de companii din 15 tari care isi prezinta zonele turistice: Bulgaria, Chile, Congo, Croatia, Grecia, Ungaria, Israel, Macedonia, Moldova, Palestina, Portugalia, Romania, Rusia, Spania si Turcia. Editia de primavara 2019 a targului vine in intampinarea vizitatorilor cu pachete turistice pentru litoralul romanesc, grecesc sau bulgaresc, oferte pentru petrecerea Sarbatorilor Pascale sau a concediului de 1 Mai, dar si reduceri pentru destinatii exotice din ce in ce mai vizitate de romani.

Citeste si: Romanii au prins gustul croazierelor. Care sunt cele mai cautate destinatii si ce tarife au

Sursa foto: Shutterstock.com

Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Turism »



Citeste si
Cernobil, destinatie turistica pentru romani. Cat costa sa il vizitezi