Aproximativ 15.000 de romani care merg in vacante pe litoral, reprezentand doar un procent din totalul turistilor de la Marea Neagra, ies din statiuni pe durata sejurului pentru a merge in excursii organizate in imprejurimi, arata un studiu realizat de LitoralulRomanesc.ro. Dintre cei care pleaca in excursii, cei mai multi prefera Delta Dunarii.

"Desi sunt inca foarte putini cei care ies din statiuni pentru excursii organizate, numarul acestora a crescut de cateva ori in ultimii cinci ani, in primul rand pentru ca au aparut astfel de oferte, dar si datorita promovarii lor printre turisti. Cu ani in urma, putinii turisti care ieseau din statini in timpul vacantei o faceau pe cont propriu", a declarat Ionut Nedea, directorul LitoralulRomanesc.ro.

Procentul de turisti care merg in excursii este inca scazut, respectiv 15.000 de persoane, care inseamna aproximativ 1% din numarul celor care ajung in vacante pe litoral. "Numarul celor care pleaca in excursii este incat mic, iar asta se explica, in primul rand, prin obiceiul de consum al turistilor romani, care prefera sa petreaca sejurul exclusiv la plaja si nu sunt dispusi sa aloce timp si bani pentru alte activitati. Cu toate acestea, mai sunt si alte cauze obiective, cum ar fi bugetul de vacanta redus pe care-l aloca majoritatea celor care ajung la mare si, nu in ultimul rand, faptul ca pana acum 2-3 ani oferta pentru astfel de activitati era destul de redusa. Am observat ca exista o tendinta de formare a unui nou tip de turist, mult mai preocupat de explorarea destinatiei in care ajunge, orientat catre aventura si experienta", a adaugat Ionut Nedea.

Turistii care primesc vouchere de vacanta le pot folosi si pentru excursii, si chiar au facut-o, atata vreme cat pachetul pe care il achizitioneaza include si cazare.

Toate excursiile organizate de LitoralulRomanesc.ro se fac in regim all-inclusive, cu autocar clasificat si cu ghid insotitor vorbitor de limba engleza, in pretul excursiei fiind cuprinse intrarile la obiective, masa de pranz si cina, degustari de vinuri dobrogene si programe artistice.
Cea mai cautata excursie este Ruta Albastra – O zi in Delta, care costa 277 de lei. Oferta include vizitarea Cetatii Enisala, masa de pranz, plimbare cu barca in Delta Dunarii pe lacuri si canale, cina cu degustare de vinuri dobrogene si program artistic cu dansuri traditionale aromane. Avantajul natural al Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii cu greu poate fi intrecut de o alta destinatie din Dobrogea.

Alte excursii organizate de LitoralulRomanesc.ro sunt:

Ruta Mov – Aventurile Casienilor – costa 267 lei si include: vizitarea Cheilor Dobrogei, vizitarea Cetatii Histria, masa de pranz (pe baza de peste), vizitarea Manastirii si pesterii Sf. Ioan Casian, cina cu degustare de vinuri dobrogene si program artistic cu dansuri traditionale aromane.

Ruta Verde – Turul secretul Templierilor – 267 lei si include: vizitarea Monumentului si Cetatii Adamclisi, masa de pranz (specialitati dobrogene), vizitarea Manastirii Dervent, vizitarea Cramei Ostrov, cina (pe baza de peste) cu degustare de vinuri.

Ruta Verde – Crucea Sudului – 267 lei si include: vizitarea Monumentului si Cetatii Adamclisi, masa de pranz, specialitati dobrogene), vizitarea Manastirii Sf. Andrei, vizitarea Cramei Clos de Colombes, cina (pe baza de peste) cu degustare de vinuri.

Ruta Verde – Monumentul de la Adamclisi – 199 lei si include: vizitarea Monumentului si Cetatii Adamclisi, vizitarea Cramei Viisoara, cina (specialitati dobrogene) cu degustare de vinuri, program artistic cu dansuri dobrogene.

Excursie in Dobrogea de sud – O zi in Balcic – 267 lei si include: vizitarea Cetatii Cap Kaliakra, masa de pranz (pe baza de peste), vizitarea Castelului si Gradinii Botanice Balcic.

La pas prin Centrul Vechi al Constantei – 180 lei si include: vizitarea Centrului Vechi, acces la doua muzee, cina (specialitati dobrogene).

Cea mai mare parte a turistilor care pleaca in excursii in afara statiunilor este reprezentata de categoria celor de peste 40 ani, dar sunt si turisti mai tineri care incep sa caute astfel de experiente. Cei mai multi turisti vin din Mamaia – 55%, urmeaza Mangalia (impreuna cu statiunile din sud) – 20%, Eforie Nord si Sud – 10%, restul din celelalte statiuni.

LitoralulRomanesc.ro a inregistrat, in 2018, un volum de vanzari de 23 milioane de euro (la Ministerul Finantelor este raportat doar comisionul de 13 milioane de lei, asa cum se intampla in cazul multor agentii de turism), iar prin intermediul agentiei au ajuns anul trecut in statiunile romanesti de la Marea Neagra peste 150.000 de turisti.

Sursa foto: Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri