Mii de greci, încurajaţi de vremea caldă, s-au adunat în număr mare pe plaje, sfidând autorităţile care au cerut ca oamenii să rămână acasă pentru a preveni răspândirea coronavirusului.

Pe o plajă la Asteras Vouliagmeni, la sud de Atena, agenţii de pază au întors oamenii din drum din cauza supraaglomerării.

Sâmbătă seara, premierul grec Kyriakos Mitsotakis a ordonat autorităţilor să închidă toate plajele şi staţiunile de schi, scrie Greek Reporter, potrivit Agerpres.

"Tocmai am ordonat ca toate plajele şi staţiunile de schi să fie închise mâine. Situaţia este gravă şi necesită ca toată lumea să acţioneze cu responsabilitate. Trebuie să evităm locurile publice cu prea multe persoane", a scris premierul într-un mesaj pe Twitter.

Anterior, autorităţile medicale au anunţat că alte două persoane au murit din cauza coronavirusului, ceea ce a crescut la trei bilanţul deceselor în ţară. Ambii pacienţi decedaţi aveau probleme grave de sănătate pre-existente, a precizat Ministerul Sănătăţii.

Totalul îmbolnăvirilor a ajuns la 228, sâmbătă fiind înregistrate 38 de cazuri noi.

Sursa foto: shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri