Reprezentanții domeniului HoReCa așteaptă cu nerăbdare măsurile pe care statul le va lua pentru salvarea industriei. În prezent, hotărârea principală asupra domeniului a fost închiderea tuturor restaurantelor, cafenelelor și barurilor, cu scopul evitării răspândirii virusului COVID-19. Însă această directivă este însoțită de un drastic impact asupra supraviețuirii business-urilor pe piață. Wall-Street.ro a aflat ce părere au hotelieri despre demersurile făcute de stat.

Falimentul este cea mai mare teamă a hotelierilor. Concediile de odihnă și cele fără plată sunt doar o soluție pe termen scurt.

”Nu am închis încă hotelul. Mai am 2 - 3 camere ocupate, însă după check-out, îl voi închide, deoarece nu mai există nicio solicitare pentru rezervări ulterioare”, a declarat Diana Popescu, proprietar al Hotelului Epoque Cișmigiu.

Ajutorul din partea statului este vital, însă hotelierii sunt sceptici în ceea ce privește acordarea unui real ajutor.

”Nu cred că statul va acționa substanțial. Ministrul Finanțelor a propus un împrumut cu dobândă zero. Pe termen scurt, poate fi benefic. Dar pe termen mediu și lung nu face decât să întârzie falimentul. Sunt necesare pachete de anulări de taxe, în detrimentul amânărilor acestora”, a adăugat proprietarul Hotelului Epoque.

Diana Popescu a argumentat propunerea sa, pe care a și înaintat-o autorităților în exercițiu, prin modalitatea fiecărei unitate hotelieră de a funcționa.

”Noi suntem un hotel boutique de lux. Aproximativ 90% din oaspeții noștri sunt străini. Mobilitatea umană este interzisă. Cum crede statul că putem plăti acele taxe, dacă doar le amână? Noi estimăm o revenire abia la finalul anului, doar în cazul în care virusul va fi stopat curând”, a spus Diana.

De asemenea, președintele Federației Industriei Hoteliere din România (FIHR), Călin Ile, a menționat că în această situație de criză majoră, ajutorul statului este esențial.

”Dacă statul nu ne ajută, plecăm cu toții acasă. Așteptăm măsuri guvernamentale, altfel vom închide toate business-urile”, a adăugat acesta.

Nu în ultimul rând, anularea Campionatului European EURO 2020 a reprezentat o lovitură finală pentru industrie.

”În mod cert, lunile mai și iunie vor fi grav afectate după anularea acestui eveniment. Era o mică speranță pentru hotelierii din București”, a conchis Diana.

Sursa foto: hotelepoque.ro

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Cristina Marin
Cristina Marin s-a alăturat redacției la începutul anului 2020, cu puțin timp înainte de declanșarea pandemiei. Coincidență sau nu, cei peste trei ani petrecuți în cadrul rețelelor private de sănătate din România au ajutat-o să înțeleagă mai bine relația dintre pacient și sistemul de sănătate autohton despre care scrie în prezent la publicația Wall-street.ro. Cristina se află în permanentă legătură cu medicii din spitalele românești și...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri