În ultima lună operațiunile Air France în toată lumea s-au concentrat pe repatrierea cetățenilor diferitelor state și pe transportul de produse și echipamente medicale. Peste 270.000 de pasageri au fost transportați, inclusiv 150.000 de cetățeni francezi. Șapte zboruri sunt operate săptămânal între China și Franța pentru a asigura transportul echipamentelor medicale necesare luptei împotriva COVID-19.

150.000 de cetățeni francezi au reușit să se întoarcă acasă datorită companiilor aeriene Air France și Transavia

Începând cu 14 martie 2020, Air France și Transavia au operat peste 1.800 de zboruri de pe 132 de aeroporturi din 82 de țări, asigurând repatrierea a peste 270.000 de pasageri, inclusiv 150.000 de cetățeni francezi.

Operațiunile de repatriere se apropie de final în majoritatea regiunilor, cu excepția anumitor zone precum Africa de Nord, unde cererea rămâne în continuare mare, în ciuda a peste 200 de zboruri deja efectuate. Pentru a răspune acestei necesități, Air France va mai furniza câteva zboruri în decursul următoarelor săptămâni, sub rezerva obținerii autorizațiilor necesare.

Zboruri operate pentru a asigura continuitatea teritorială și transportul echipamentelor medicale

Activitatea Air France este acum concentrată pe implementarea unui program de zbor minim, echivalent cu aproximativ 5% din capacitatea oferită în mod normal. Acest lucru este menit, pe de o parte, să păstreze continuitatea teritorială în marile orașe franceze și teritoriile de peste mări, iar pe de altă parte să mențină legătura cu marile metropole europene și mondiale, asigurând transportul de pasageri și marfă.

De asemenea, compania Air France este implicată în transporturile aeriene dintre China și Franța contribuind la aducerea de măști și echipamente medicale. Șapte zboruri sunt operate săptămânal folosind avioane cargo Boeing 777 și aeronave Boeing 777 utilizate de obicei pentru transportul de pasageri. Materialele transportate sunt depozitate în magaziile și în cabinele aeronavelor.

Distanțarea socială

În prezent, majoritatea zborurilor operate de Air France nu sunt operate la capacitate maximă, pentru a permite distanțarea socială. În cazurile în care distanțarea socială nu este posibilă, echipajele Air France distribuie la intrarea în aeronavă măști pentru pasagerii care nu au deja asupra lor.

În urma deciziilor autorităților locale, pentru cursele spre Canada, Los Angeles și New York, Air France informează că este obligatoriu ca pasagerii să poarte mască de protecție sau un element echivalent la plecarea din Paris. Aceste noi măsuri se aplică și în cazul pasagerilor care pleacă din aceste destinații, la efectuarea check-in-ului în aeroport și la îmbarcarea la bordul aeronavei, dacă distanța socială nu poate fi respectată.

Air France este o companie aeriană globală franceză. Air France-KLM este unul dintre grupurile lider de piață pe zborurile lung-curier cu plecare din Europa. Acesta oferă clienților săi acces la o rețea care acoperă 314 destinații în 116 țări datorită companiilor Air France, KLM Royal Dutch Airlines și Transavia. Cu o flotă de 548 de aeronave și 101,4 milioane de pasageri transportați în 2018, Air France-KLM operează până la 2.300 de zboruri zilnice, în principal prin hub-urile din Paris-Charles de Gaulle și Amsterdam-Schiphol.

Sursa foto: Air France

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri