Pasagerii care intră în țară prin fluxul de sosiri al Aeroportului Internațional Henri Coandă București au la dispoziție, începând de astăzi, 19 iunie 2020, un chestionar on-line pentru completarea electronică a declarației epidemiologice. Această măsură este necesară pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2 și reducerea efectelor negative înregistrate, la nivel global, de pandemia de COVID-19.

Pasagerii pot completa, de pe orice dispozitiv electronic conectat la internet, datele declarației pe proprie răspundere solicitate de platformă, în vederea procesării lor și stabilirii de către direcțiile de sănătate publică a măsurilor care se impun. Pentru eficientizarea fluxului pasagerilor, transmiterea datelor către punctele DSP din aeroport se poate face oricând, recomandabil chiar odată cu planificarea călătoriei spre România.

Prin folosirea aplicației se reduce timpul de așteptare pe fluxul de sosiri al aeroportului și astfel se fluidizează traficul pasagerilor care sosesc din străinătate. Totodată, se reduce riscul de răspândire a virusului SARS-CoV-2. Utilizarea formularului web mai are ca beneficii și verificarea corectitudinii datelor completate de pasageri, precum și protejarea cetățenilor și a personalului din aeroport.

Platforma https://chestionar.stsisp.ro a fost dezvoltată de Serviciul de Telecomunicații Speciale împreună cu echipa de IT a organizației non-guvernamentale Citizen Next, la solicitarea Companiei Naționale Aeroporturi București, companie care funcționează sub autoritatea Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor.

Ce pașii trebuie urmați în aplicație

Aplicația este disponibilă la Aeroportul Internațional Henri Coandă București și poate fi accesată de pe site-ul www.bucharestairports.ro.

Pașii care trebuie urmați pentru completarea electronică a declarației epidemiologice de intrare în țară sunt următorii:

  • Accesați adresa https://chestionar.stsisp.ro folosind datele mobile/conexiunea la internet sau folosiți rețeaua WiFi Otopeni Airport, disponibilă în Terminalul Sosiri;
  • Completați datele solicitate de aplicație și validați, apoi trimiteți formularul;
  • Este important să menționați adresa de izolare sau să marcați adresa de izolare cu adresa de domiciliu;
  • Veți primi un cod QR pe telefonul înregistrat în aplicație;
  • Tipăriți declarația sau scanați codul QR la ghișeul amplasat în acest scop pe fluxul sosiri și ridicați declarația de acolo;
  • Prezentați-vă la ghișeele DSP din aeroport.

Sursa foto: Aeroporturi București

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri