Grecia schimbă regulile pentru turiști. Autoritățile de la Atena au anunțat că cei care vor fi testați pentru COVID-19 nu sunt obligați să intre în carantină 24 de ore după prelevarea probelor, ci își vor putea continua călătoria. Doar cei cu rezultat pozitiv vor fi înștiințați.

Ministerul Turismului din Grecia se precizează că testele aleatorii vor fi efectuate cu frecvență scăzută, iar probabilitatea testării cetățenilor români „este foarte mică”, scrie Digi 24.

Comunicatul comun al ministerului și al Organizaţiei Naţională de Turism a Greciei a apărut după mai multe critici venite din partea turiștilor și agențiilor de turism.

„Grecia a anunţat înainte de 15 Iunie 2020 că România se află în primul grup de țări care pot trimite turişti in Grecia. Acest prim grup include țări considerate foarte sigure în privința pandemiei cu noul coronavirus , iar testele aleatorii vor fi efectuate cu frecvență scăzută. Probabilitatea testării cetățenilor români este foarte mică”, se arată în comunicat.

„Procedura de testare este foarte simplă şi rapidă (probe prelevate din gât şi nas) fără să provoace disconfort. Nu există nicio obligativitate de carantinare după test, turistul este liber să își continue călătoria. Acesta va fi înștiințat doar în eventualitatea in care testul este pozitiv”, mai arată ministerul elen al turismului.

În ceea ce privește formularul pe care turiștii trebuie să-l completeze înainte de sosirea în Grecia, acesta „contribuie la modernizarea monitorizării statistice a fluxurilor turistice și, prin urmare, la îmbunătățirea siguranţei turiștilor”, se arată în comunicat.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri