Foarte mulți turiști aleg să călătorească cu autocarul către destinații apropiate, cum ar fi Bulgaria sau Grecia. Din materialul de mai jos, vom afla ce îi determină pe turiști să aleagă autocarul în detrimentul mașinii personale sau al avionului, dar și cum a modificat coronavirusul această modalitate de transport.

Primul pas pentru o călătorie cu autocarul este realizarea bagajului, care poate fi cât se poate de voluminos, având în vedere că nu impune costuri suplimentare. În prezent, cel mai important accesoriu este masca de protecție, deoarece aceasta este obligatorie în spațiile închise, mai ales în cele de autocar sau microbuz.

De obicei, plecările cu autocarul spre diferite stațiuni au loc din București, de la Universitatea Națională de Apărare „Carol I”. Ca și în cazul călătoriei cu avionul, indicat este să ajungeți mai devreme la locul de pornire, pentru a nu pierde locul de îmbarcare.

Ce a schimbat coronavirusul

Călătoria a fost organizată de agenția Hello Holidays și a fost cea de-a doua plecare spre Grecia. Încă de la prima interacțiune, turiștii păreau entuziasmați de călătorie. Ideea de relaxare după perioada de stat în case a surâs celei de-a doua serii de călători.

Ei bine, ce a adus nou coronavirusul? În primul rând, menținerea distanțării sociale, urmate de măsurarea temperaturii la urcarea în autocar.

În plus, la urcare a existat un covor îmbibat în dezinfectant, pe care turiștii au călcat, pe rând, pe el, în timp ce temperatura le era măsurată. La urcarea în autocar, exista un recipient, dotat cu senzor, cu dezinfectant, astfel încât turiștii să nu fie nevoiți să atingă sticla cu soluție, ci doar să așeze mâna corespunzător.

De asemenea, ghizii de călătorie, care au însoțit grupul de turiști, au oferit măști de protecție celor care au omis să își ia.

Te poate interesa și: Primele zboruri charter au decolat de pe aeroporturile din București, Cluj și Timișoara

Turiști au urcat ordonat, conform sfaturilor angajaților agenției. Au fost create două fluxuri de urcare în autocar, după cum urmează:

  • cei care aveau locurile în jumătatea din față a autocarului, au urcat pe la ușa din față,
  • cei care erau poziționați pentru locurile din partea opusă, au urcat pe la ușa din mijloc a autovehiculului.

Astfel, agenția a încercat să evite să trecem unii pe lângă alții, mai mult decât era necesar.

Într-adevăr, în autocar, respectarea distanțării sociale este greu de obținut. Asemenea călătoriilor cu avionul, transportatorii nu își permit să mențină un loc liber între turiști, pe verticală sau două locuri pe orizontală, deoarece nu ar fi justificate costurile călătoriei cu pricina.

La urcarea în autocar, înaintea revistelor cu informații, ne stau la dispoziție sfaturi și recomandări pentru perioada pandemică, pe care o înfruntăm. Sunt ilustrații care ne îndeamnă să folosim masca de protecție, dezinfectantul sau să ne spălăm pe mâini corespunzător.

Pentru completarea formularului electronic, citește: Cod de bare pentru vacanța în Grecia. Cum completăm noul formular, cum suntem testați și cât stăm în izolare

Care este cel mai neplăcut lucru pentru o călătorie cu autocarul

Cei care doresc să ajungă în Grecia, spre exemplu, cu autocarul își asumă anumite riscuri, dacă pot fi numite în acest fel. În primul rând, un drum cu autocarul până la greci poate dura până la 14 ore. Opririle se fac o dată la trei ore, iar acestea pot deveni mai dese, dacă, spre exemplu, în autocar se află copii sau adulți care se simt rău.

Vezi și: FOTO REPORTAJ | Cum a schimbat coronavirusul all inclusive-ul din hotelurile grecești

Un alt aspect pe care turiștii trebuie să îl ia în considerare este așteptarea la vamă. Trecerea granițelor prin punctele de frontieră poate deveni un impediment pentru cei care doresc să se bucure cât mai mult de vacanță.

Iar la punctele de frontieră au fost puse în funcțiune niște aparate speciale, care răspândesc soluție dezinfectantă pe autocar, aceasta fiind o măsură în plus pentru limitarea noului virus.

Însă transportul cu autocarul îți permite să observi obiectivele, potențial, turistice până la unitatea de cazare cu pricina. În plus, acesta are un cost mult mai mic față de deplasarea cu avionul (în cazul în care companiile aeriene nu pun la bătaie oferte imbatabile), care uneori este inclus în prețul sejurului achiziționat.

În prezent, în baza deciziei autorităților elene, în perioada 1-15 iulie 2020, accesul rutier pe teritoriul Republicii Elene în scop turistic este permis doar prin punctul de trecere al frontierei Kulata (Bulgaria) - Promachonas (Republica Elena). Promachonas este cea destinată autocarelor. Makaza, spre exemplu, una dintre celelalte granițe, este folosită de către turiștii care aleg să călătorească pe cont propriu, cu un mijloc de transport personal, aceasta făcând legătura cu regiunea Thassos.

La intrarea în Republica Elenă turiștii sunt obligați să prezinte fie codul QR, fie mesajul de confirmare primit.Testările se fac aleatoriu, persoana supusă testului fiind obligată să aștepte 24 de ore rezultatul testului, la adresa declarată în formular.

Pentru mai multe detalii, citește și: Se închid din nou granițele Greciei? Ce spun autoritățile

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Cristina Marin
Cristina Marin s-a alăturat redacției la începutul anului 2020, cu puțin timp înainte de declanșarea pandemiei. Coincidență sau nu, cei peste trei ani petrecuți în cadrul rețelelor private de sănătate din România au ajutat-o să înțeleagă mai bine relația dintre pacient și sistemul de sănătate autohton despre care scrie în prezent la publicația Wall-street.ro. Cristina se află în permanentă legătură cu medicii din spitalele românești și...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri