Litoralul românesc a rămas o opțiune pentru români, chiar și în vreme de pandemie. Aglomerările de la malul mării nu îi sperie nici pe cei care vin în weekend-uri, cu atât mai puțin pe cei care vizitează stațiunile în timpul săptămânii, când litoralul românesc nu este pe de-a-ntregul înăbușit.

În timpul săptămânii, primul lucru ce poate fi observat este lipsa aglomerărilor mari de oameni, indiferent de intervalul orar (dimineață sau seară). Turiștii fac plajă fie folosind șezlongurile, fie pe prosop.

Măsuri de protecție pe litoralul românesc

Măsurile de protecție pe litoral sunt cele general valabile, însemnând purtarea măștii de protecție în spațiile închise sau aglomerate, folosirea dezinfectantului sau menținerea distanțării sociale.

La terasele de pe plajă este măsurată distanțarea dintre mese, aceasta fiind de minimum 1 metru. De asemenea, între șezlonguri, distanța minimă admisă este de 1 metru. Șezlongurile sunt poziționate fie câte patru, pentru familii sau grupuri de prieteni, fie câte două, pentru cupluri.

Cât despre salvamarul de mai sus, acesta a declarat că nu a avut nicio intervenție pe acea porțiune de plajă (plaja Luna Beach, atribuită Hotelului Modern, patru stele, Mamaia). Turiștii au respectat steagurile arborate, ilustrând potențiala forță a valurilor.

În plus, la solicitarea turiștilor, șezlongurile sunt șterse cu dezinfectant. Potrivit băieților care se ocupă de distribuirea șezlongurilor, acestea sunt dezinfectate după plecarea turiștilor, chiar dacă folosesc perne sau prosoape, însă nu am surprins un astfel de moment. Băiatul care a dezinfectat unul dintre șezlonguri la solicitarea turistului purta mască de protecție.

Există, însă, și locuri de pe plajă nesupravegheate atent. Vremea, ușor capricioasă, a cauzat intensificarea valurilor, acestea invadând o bună bucată din plajă. Ei bine, șezlongurile aflate cel mai aproape de mare sunt relativ ignorate, acestea fiind treptat îngropate în nisip.

O altă măsură implementată pe litoralul românesc este instalarea unui panou cu informații referitoare la infectarea cu noul virus, riscurile pe care ni le asumăm, dar și cum ne putem proteja. Turiștii nu păreau foarte interesați de acest ”colțișor”, destul de util, de altfel.

Românii își mențin vechile obiceiuri

Litoralul românesc suferă din cauza lipsei de turiști, veniturile operatorilor de la malul mării fiind serios afectate. În ciuda diminuării numărului de turiști în cursul săptămânii, pe plajă încă mai pot fi găsite diverse peturi sau sticle de plastic, semn că unii dintre turiști nu au devenit mai responsabili în ceea ce privește colectarea deșeurilor, cu toate că există mesaje în acest sens.

În plus, există porțiuni din plajă unde au fost depozitate scânduri sau alte materiale de construcție, aparținând teraselor care nu au rezistat crizei economice. Depozitarea acestor materiale nu încurcă turiștii, însă aspectul stațiunii capată o nuanță negativă, de neîngrijit.

Cu toate acestea, ”clopoțelul” care salvează situația este unul dintre băieții care se ocupă de curățarea plajei. Cu atât mai mult cu cât algele au cauzat probleme serioase la malul mării zilele acestea.

Cât mai costă un șezlong în Mamaia

Atât proprietarii teraselor, cât și cei care gestionează zona de șezlonguri susțin că prețurile au rămas aceleași, însă depinde de porțiunea de plajă în care ne aflăm.

Astfel, un șezlong este în valoare de 30 de lei/ persoană/ zi.

Cât despre gusturile românilor în materie de băuturi, potrivit celor transmise de angajații teraselor, românii consumă cel mai mult bere sau frappe. O bere la draft continuă să coste între 5 sau 6 lei, iar un frappe poate ajunge la 18 lei, în funcție de terasă.

Oamenii cumpără de toate. Dar am vândut aproximativ 200 de frappe-uri într-o singură zi. Cred că asta se consumă cel mai mult la noi.

Angajat terasă

În cazul în care mergeți pe litoral, iar unul dintre prieteni este sărbătorit este bine de știut că veți găsi la terase doar vin spumant, nu șampanie, prețul acesteia fiind între 60 și 80 de lei, în funcție de terasă.

Mamaia reunește și iubitorii de sporturi acvatice sau turiștii aventurieri, care vor să vadă cum funcționează un jetski sau o banană.

În acest sens, închirierea unui Jetski ajunge până la 1.200 de lei/zi, cu o penalitate de 300 de lei pentru răsturnarea acestuia. Și să nu uităm, combustibilul nu este inclus.

Cât despre banană, aceasta costă 40 de lei/ persoană.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Cristina Marin
Cristina Marin s-a alăturat redacției la începutul anului 2020, cu puțin timp înainte de declanșarea pandemiei. Coincidență sau nu, cei peste trei ani petrecuți în cadrul rețelelor private de sănătate din România au ajutat-o să înțeleagă mai bine relația dintre pacient și sistemul de sănătate autohton despre care scrie în prezent la publicația Wall-street.ro. Cristina se află în permanentă legătură cu medicii din spitalele românești și...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri